10 mâncăruri greceşti pe care trebuie să le încerci

Să bucătărim!

10 mâncăruri greceşti pe care trebuie să le încerci

Scăldată în istorie şi înconjurată de Marea Mediterana, Grecia este gazda celor mai fine ingrediente din lume. Alegeţi-le cu grijă şi amestecaţi-le într-un fel de mâncare de milioane.

Grecia este destinaţia aleasă de multe familii şi de mulţi ani deoarece apele sale albastre şi plajele destinate copiilor încânta cu totul. Înainte de a pleca din vacanţă, fii sigur că ai încercat măcar câteva dintre cele mai apreciate şi căutate mâncăruri greşeşti.

Pentru a-ţi veni în ajutor, am alcătuit un top 10 al acestora.

Taramasalata

Un fel principal de mâncare are întotdeauna un sos alături: sosul tzatziki, melitzanosalata şi fava. Dar cea mai sus menţionată, reprezintă cireaşa de pe tort. Este un amestec între pastă de peste roz şi alb, ceea ce-l face perfect pentru cartofi sau pâine, mai ales dacă mai adăugaţi şi puţin ulei de măsline şi zeamă de lămâie.

ulei-de-masline-compressor

Măslinele şi uleiul de măsline

Grecii sunt hiper cunoscuţi pentru cultivarea măslinelor. Mesele greceşti ar fi mult mai sărace şi mai slabe, dacă nu ar avea alături şi câteva sortimente din măslinele locale. În mod similar, este cazul şi uleiului de măsline, elixirul Greciei, ce se foloseşte în mod deliberat în salate şi la prepararea tuturor felurilor de mâncare.

Dolmades

Fiecare regiune din Grecia face acest fel de mâncare în modul lor propriu şi personal. La noi sunt cunoscute ca şi sarmale, însă, dacă doreşti să experimentezi un alt gust, o altă savoare, trebuie să le încerci.

Moussaka

Multe tipuri de musaca, se găsesc de-a lungul Marii Mediterane dar şi la noi în ţară; însă putem spune că musacaua grecească e cea mai bună şi de la ea s-a dat startul pentru celelalte. Este obţinută din vinete, carne prăjită în roşii, ceapă, usturoi, condimente, cartofi iar la final se presoarã o cantitate redusă de brânză.

Carne prăjită

Grecii sunt maeştri când vine vorba de gătirea cărnurilor. “Souvlaki” este şi va rămâne mâncarea de tip fast food preferată de localnici şi nu numai, alături de “Gyros” şi multe alte variante.

Peste crud

Găseşte-ţi un loc la un pub, o tavernă şi uită-te în jurul tău, la istoria pe care ţi-o prezintă locul respectiv. Peştele şi calamarii proaspeţi din mare sunt incredibil de gustoşi şi gătiţi cât se poate de puţin sunt ideali pentru un prânz.

Courgette balls (kolokythokeftedes)

Chiar dacă le găseşti în formă plată sau ca şi mingiuţe, trebuie să încerci aceste startere. Amestecul este făcut de obicei din dovlecel, mentă şi alte condimente top secrete. Combinat cu tzatziki, nu poţi să îl ratezi!

Caracatiţa

Dacă mergi în Grecia, este imposibil să nu vezi în faţă ochilor cum se spală o caracatiţa. Pe grătar sau marinată, este foarte bună ca şi aperitiv sau fel de bazã, doar dacă se serveşte alături de paste.

Feta şi alte brânzeturi

Când ajungi, asigura-te că te vei desfată cu felurile de brânză ce ţi se vor “aşeza” în cale. Ai de ales între “graviera”, prăjită sau nu, tyropita (pentru salate) ori “mizithra”.

Miere şi baklava

Grecii îşi iubesc dulciurile, mai ales cele făcute în casă ce au la bază doar ingredientele locale- în cazul de faţă, mierea. Poţi începe cu baklavaua pentru ca mai apoi să ajungi la o combinaţie de nuci şi miere, numită “galaktoboureko”.

Continue Reading
You may also like...

More in Să bucătărim!

Redactorii femini.ro

Urmareste-ne pe Facebook

Cele mai citite articole

To Top