5 alimente pe care să le consumi primăvara pentru imunitate

Nutriţie

5 alimente pe care să le consumi primăvara pentru imunitate

5 alimente pe care să le consumi primăvara pentru imunitate

Primăvara nevoile alimentare ale organismului nostru se schimbă un pic. Obișnuiți ca iarna să consumăm în special alimente grase dar mai ales carne, acum corpul are nevoie de vitamine și minerale din fructe, legume și verdeţuri proaspete. Totuși, ce anume să consumi pentru o imunitate forte? Iată mai jos 5 exemple.

1. Roşii

Catalogate de mulți drept legume, roşiile sunt de fapt niște fructe bogate în nutrienţi esenţiali pentru o sănătate forte. Au un conţinut bogat de apă, beta-caroten, vitamine dar și antioxidanţi pentru imunitate. Unul dintre cei mai importanţi antioxidanţi este licopenul a cărui prezenţă în roşii se face remarcată prin pigmentul roșu. Acesta întărește imunitatea și scade riscul de cancer, mai ales de prostată. Partea bună a lucrurilor e faptul că licopenul nu este distrus atunci când roşiile sunt supuse temperaturii, adică când sunt gătite. Din contră, pasta sau bulionul de roşii gătit în casă conține un procent ridicat de licopen. Roşiile mai sunt alimente bune și pentru piele, mai exact acestea o protejează de ultraviolete. Așadar, consumă roşii în sezonul de primăvară!

2. Pătrunjel verde

De un verde viu și cu un parfum îmbietor, pătrunjelul proaspăt este o sursă excelentă de vitamina C-un antioxidant ale cărui proprietăți sunt de întărire a imunităţii, scăderea frecvenţei răcelii și gripei, reducerea riscului de oxidare celulară, de cancer etc. Este foarte bun spre a fi consumat pentru refacerea balanței de nutrienţi. În acest sens se poate face chiar și o cură sau să fie folosit cât mai des. Se poate întrebuinţa la supe, salate, ciorbe, paste vegetale din legume etc. O salată tare delicioasă dar cu iz exotic este tabouleh în care se regăseşte și pătrunjelul. De asemenea, pătrunjelul este foarte bun și pentru piele acesta elimină petele.

3. Ceapă verde

De la ceapa verde se poate folosi atât partea albă, dar și cea verde. Este gustoasă dar și foarte sănătoasă. Deține proprietăți de întărire a imunităţii prin scăderea riscului de contaminare cu viruşi și bacterii. Se poate folosi la un platimg cu specific rustic, la sendvişuri, la salate etc. Dacă nu îți place, o poți înlocui cu usturoiul verde care este la fel foarte bun pentru imunitate.

4.Ardei gras

Foarte bun în salate, supe, ciorbe, umplut, în ghiveci sau în sendvişuri, ardeiul gras este și el indicat în această perioadă pentru vitaminizarea și remineralizarea organismului. Este o sursă excelentă de vitamina C și tocmai datorită acestui lucru trebuie inclus cât mai des pe lista meniurilor de primăvară.

5. Broccoli

Cu toate că ai șanse mari în afara sezonului să il găseşti mai mereu prin magazine, broccoli este acea legumă bună pentru organism ce trebuie consumată cât mai des. Este anticancerigen și din acest motiv recomandat pentru întărirea imunităţii. Conține un antioxidant puternic numit sulforafan ce întărește sistemul imunitar și este regăsit și la celelalte legume din clasa cruciferelor, adică la varză, la conopidă și varza de Bruxelles. Se poate consuma sub formă de piure, în salate, la paste, în supe mixte de legume sau ca și supă cremă etc.

Tu ce alimente consumi primăvara pentru o imunitate forte? Spune-ne pe femini.ro!

Dacă ți-a plăcut articolul, nu uita să îi dai share pe pagina de Facebook!

      More in Nutriţie

      Redactorii femini.ro

      Urmareste-ne pe Facebook

      Cele mai citite articole

      To Top