6 „ceasuri deştepte” şi ce pot face pentru tine

Entertainment

6 „ceasuri deştepte” şi ce pot face pentru tine

Tehnologia bună de purtat ce a apărut în ultima vreme este de mare ajutor unora dintre noi ce le permite buzunarul iar asta încă din 2014 când Apple a anunţat intrarea în joc a anumitor ceasuri deştepte. Încă de atunci, această categorie parcă a explodat, brandurile fiind deosebit de competitive încercând să te depăşească una pe alta.

Când cei de la Apple au spus că vor avea şi o versiune 2 a acestor ceasuri deştepte pe care, să fim sinceri, ei le-au introdus, ne-am gândit că este momentul să verificăm această categorie, cu toate că puţine ar fi doamnele şi domnişoarele interesate de acest aspect.

Fie de este vorba de funcţie sau pur şi simplu de moda după care te ghidezi, în mod clar există un astfel de model şi pentru tine aşa că haideţi să vedem împreună care sunt ultimile ceasuri deştepte- smart watches:

Apple Watch seria 2

Noul ceas încorporează funcţii pentru sănătate, altele decât cele destinate exerciţiilor, incluzând şi o funcţie pentru respirat pentru a te ajuta să-ţi păstrezi calmul şi să rămâi concentrat pe ceea ce faci. Noul model poate fi purtat şi când eşti în apă pentru a-ţi măsura turele de bazin şi este rezistent până la 50 metri.

Smiling sporty woman in headphones using smart watch outdoors in park

Fossil Q Wander

Acest ceas are o baterie ce te va ţine 24 ore şi poate fi încărcată wireless cu un magnet special- foarte ingenios am putea spune şi de ajutor pentru persoanele ce sunt mai mereu pe fugă. Cu acest smart watch poţi controla muzica din orice serviciu de streaming ai folosi.

Garmin Vivoactive

Ceasul este mai ieftin decât cele două variante de mai sus şi este primul în listele iubitorilor de fitness. Acesta are inclusă o aplicaţie de sport ce prezintă un Gps pentru când eşti în mişcare- alergi, mergi cu bicicleta, eşti la golf sau chiar înoţi- permiţându-ţi să vezi noutăţile când nu eşti aproape de telefon. Mai mult decât atât, în meniul acestuia se găseşte un program ce permite prietenilor şi familiei să-ţi urmărească activităţile.

Huawei Elegant

Poate acesta ţi se pare cel mai simplu însă, este şi cel mai scump din categoria prezentată de noi. Acesta se concentrează în principal pe activitatea şi sprijinirea a tot ce înseamnă fitness. Îţi spune care este ritmul inimii tale şi are un senzor de mişcare ce ţine pasul cu cât te mult efort faci şi detectează dacă mergi, alergi sau urci.

Michael Kors All Access

Ceasul este primul de la acest brand cu astfel de noutăţi. Mai mult decât cele de mai sus, oferă Smart Help de la google şi vine cu un display care-şi schimbă faţetele, toate cu aceeaşi marca- ceea ce nu se mai găseşte la nici un alt brand.

Timex Metropolitan +

Este grozav pentru toţi cei antrenaţi în jocul ce se numeşte „fitness” sau care încearcă să ajungă acolo. Se conectează cu telefonul tău şi te ţine la punct cu activitatea zilnică în paşi şi distanţă; toate aceste informaţii pot fi trimise prin intermediul unei aplicaţii către telefonul tău.

Tired man sitting at the office and looking on watch

More in Entertainment

Redactorii femini.ro

Urmareste-ne pe Facebook

Cele mai citite articole

To Top