Femini.ro

Aranjamente de nuntă apreciate de invitaţi

Nunta

Aranjamente de nuntă apreciate de invitaţi

La nunta regală a Prinţului William şi Kate Middleton, invitaţii au plecat cu eşarfe luxoase din mătase, cu itemi din sport în print-uri colorate, iar preţul ajungea undeva la 75$ fiecare. Şansele sunt ca noi, oamenii de rând să nu avem un astfel de buget pentru a ne impresiona invitaţii şi să recurgem la anumite aranjamente florale care să le lase o amintire plăcută şi cam atât.

Iar asta este cât se poate de în ordine; pentru un extra credit, de preferat ar fi ca aceste aranjamente de nuntă să fie făcute de tine sau cel puţin handmade şi să fie pe cât posibil biodegradabile.

Piese centrale vii

Oricum vei avea decoraţii- aşa că de ce nu le-ai folosi pe ale tale pe care la sfârşit să le duci din nou acasă? Achiziţionează mici ghivece din sticlă în care să pui în fiecare câte o plantă sau o floare şi pe care să le pui pe mese. Poţi opta pentru orice gen de plantă vă place la amândoi sau care se potriveşte cu tema nunţii.

Alege-le pe cele micuţe, de sezon, cât se poate de colorate, mai ales dacă nunta are loc în sezonul estival.

Nu ai mese individuale? Atunci foloseşte plante mici pentru a decora restaurantul şi încurajează invitaţii să ia câte una acasă.

De recomandat ar fi să le scoţi din pământ cu doar câteva zile înainte de eveniment, sau apelează la o firmă specializată dacă nu ai timpul necesar şi pentru această sarcină.

detail of a wedding table with estomas flowers arrangement and candles

“Cadouri” comestibile

Când vine vorba de aranjamente de nuntă, cele comestibile sunt de preferat şi chiar reprezintă o tradiţie în anumite culturi. În ţările mediteraneene, migdalele semnifică noroc şi fiecare nuntaş primeşte câte 5: fiecare reprezentând sănătate, bunăstare, fericire, copii şi viaţă lungă. De astfel, mai poţi opta şi pentru ciocolată, în special dacă este organică şi de calitate.

Pentru un astfel de cadou comestibil, tot ce trebuie să faci este să cumperi sau chiar să găteşti tu singură ciocolata, să faci mici biluţe pe care să le împachetezi mai apoi în punguliţe mici de ceolofan. Deasemeni poţi folosi şi mici containere cu sos picant, cu miere sau fructe de sezon de la producătorii locali.

Pacheţele mici cu ceai, cu condimente sau un buchet de flori de sezon reprezintă şi ele alternative bune.

Adaugă directive pe etichetă pentru a personaliza cadoul.

Aranjamente de nuntă folositoare

Lumânări mici parfumate, săpunuri de mână sau punguliţe cu lavandă- pe toate să le iei în considerare deoarece sunt extrem de folositoare. Sunt foarte uşor de făcut sau de procurat dacă preferi să nu îţi ocupi timpul cu asta.

Poţi alege şi să împachetezi flori şi seminţe de ierburi ce împreună fac o combinaţie incredibilă.

Amintiri foto

Am participat la o nuntă recent unde cuplul ne-a adus la fiecare masă câte o cameră foto retro şi cu un film instant cu instrucţiuni care încurajau invitaţii să-şi facă poze şi să le pună într-un album foto.

Chiar şi în această eră digitală, ne-am distrat extraordinar de tare deoarece aveam rame unice, cu nume ieşite din comun sau cu plăcuţe amuzante în concordanţă cu evenimentul la care luam parte.

Gift box wrapped with the ribbon on rose petals

Continue Reading
You may also like...

More in Nunta

Redactorii femini.ro

Urmareste-ne pe Facebook

To Top