Câte exerciţii sunt necesare pentru a vedea beneficiile?

Fii în formă

Câte exerciţii sunt necesare pentru a vedea beneficiile?

De la o sănătate mentală mai bună până la o viaţă mai lungă, beneficiile exerciţiilor par să fie fără număr. Dar, cu atât de multe informaţii în prezent în legătură cu cât de mult ar trebui să te mişti, poate fi destul de dificil de presupus care este cea mai bună alegere pentru nevoile tale.

Vestea bună este că probabil trebuie să te mişti mai puţin decât a-i fi crezut în primă instanţă pentru a vedea beneficiile asupra sănătăţii, explică specialiştii.

Sunt persoane care au auzit mesajul conform căruia dacă faci 30 minute de exerciţii, 5 zile pe săptămână, vei avea parte de până la 85% dintre beneficiile de care vorbeam mai sus.

Misconceptia este că dacă nu faci acest lucru sau dacă nu faci 30 minute o dată, nu vei „primi” nimic.

Foarte mulţi sunt cei care sunt de părere că exercitiile înseamnă să nu mai poţi respira, să faci toate seriile, toate completările şi să cazi lat acasă în pat când ajungi. Poţi face acest lucru, însă, pentru majoritatea beneficiilor aduse sănătăţii, nu eşti nevoit, deloc.

Cu acestea fiind spuse, haideţi să vedem împreună de cât de multe exerciţii este nevoie pentru a te bucura de toate beneficiile:

Woman doing yoga exercises on yoga mat

O sănătate mai bună a inimii

Studiile sugerează că inima pentru a se întări şi fortifia are nevoie chiar şi de minimul de exerciţii.  Spre exemplu, de la 61- 90 minute de exerciţii pe săptămână sunt mult mai eficiente pentru presiunea sangvină decât 30-60 minute. Însă, chiar dacă eşti surprinsă, mai mult de 90, nu creşte această eficienţă asupra sănătăţii inimii şi nici nu scade vreun risc.

Diabet de tip 2

30 minute pe săptămână de antrenamente, de exerciţii sunt la fel de eficiente ca şi cele mai lungi, mai grele pentru a scade şansele apariţiei şi dezvoltării de diabet de tip 2, în concordanţă cu un studiu publicat în ziarul, „Plos One”.

Cancer

Exerciţiile, aşa cum bine s-a mai spus de atâtea ori şi o şi ştiaţi de ceva vreme, nu fac nimic altceva decât să scadă riscul apariţiei cancerului de colon, sân şi endometrial, explică specialiştii noştri. 150 minute de activitate fizică moderată până la intensivă sau 75 minute de activitate viguroasă, intensă, scade întradevăr acest risc menţionat mai sus.

O sănătate mentală

Tot ce ai nevoie după o zi lungă este o sesiune de transpirat şi vei observa cum tot stresul de peste zi parcă se topeşte. Dintre toate beneficiile aduse sănătăţii, acesta este unul de care te poţi bucura aproape instant.

Şi asta nu înseamnă că trebuie să exagerezi; studiile arată că doar 35 minute de mers pe zi, 5 zile pe săptămână pot îmbunătăţi starea de depresie moderată.

Longevitate

Bineînţeles, îţi poate suna foarte mult şi foarte dificil de făcut, însă, ai nevoie de 450 minute pe săptămână pentru a te bucura de „fântâna tinereţii”. Aceste minute îţi cresc şansele cu până la 39% de a trăi mai mult, în comparaţie cu persoanele care nu fac sport sau fac, dar mai puţine minute.

Young pretty woman workout on exercises machine in fitness gym

More in Fii în formă

Redactorii femini.ro

Urmareste-ne pe Facebook

Cele mai citite articole

To Top