Ce încearcă problemele cu somnul să-ţi transmită?

Fii în formă

Ce încearcă problemele cu somnul să-ţi transmită?

Toată lumea doarme, dar nu toată lumea, în acelaşi mod. Atâta vreme cât dormi destul- experţii recomandă undeva la 7 până la 9 ore pe noapte- şi te simţi odihnit, nu trebuie să transpiri cu gândul că în această seară nu pui capul pe pernã.

Cu toate acestea, dacă nu te simţi odihnită, dacă somnul îţi este întrerupt în mod frecvent, sunt câteva lucruri destul de importante ce se pot întâmpla. Vezi mai departe ce încearcă problemele cu somnul să-ţi transmită şi care ar putea fi cauzele lor principale:

Sforăit serios

Sforăitul este acest sunet vibraţional care are loc în momentul în care respiraţia ta este parţial obstructuratã de ţesuturile mult prea relaxate de la nivelul gâtului. Peste mai bine de jumătate din adulţi sforăie cel puţin ocazional, şi pentru mulţi chiar nu se încadrează în problemele cu somnul de care trebuie neapărat să te ocupi- excepţie poate făcând faptul că dormi lângă o astfel de persoană.

Majoritatea sunt chiar inconştienţi de faptul că sforăie, spun specialiştii. Însă, după cum am mai spus şi sus, atâta vreme cât te trezeşti odihnit, nu este nici o problemă.

O problemă este în momentul în care sforăi atât de tare încât ţi se opreşte respiraţia şi te trezeşti frecvent noaptea. Aceasta este o condiţie ce se numeşte apnee şi când suferi de aceasta eşti extrem de obosit în timpul zilei şi adormi aproape instant când te aşezi undeva să te relaxezi.

Dacă sună ca şi în cazul tău, mergi să vezi un medic numaidecât!

Cat sleeping outdoors

Insomnie

Este normal că ocazional să deschizi ochii pe timpul nopţii, să te uiţi la ceas şi să adormi numaidecât înapoi; devine o îngrijorare în momentul în care te trezeşti şi rămâi în acest stadiu seară după seară.

Dacă asta începe să se întâmple, vezi care ar putea fi cauzele comune:

  1. Cofeina- trebuie să o consumi pentru un start mai bun dimineaţa, însă în nici un caz după amiază sau chiar seara când ar trebui să te odihneşti şi să apelezi la nivelul de energie rămas.
  2. Alcoolul- prea mult alcool înainte de somn te ţine treaz chiar şi în timpul stadiilor de somn când ar trebui să nu mai fii conştient de absolut nimic şi să te găseşti pe tărâmul viselor.
  3. Ecranele- închide TV-ul, laptopul, telefonul, tableta şi alte ecrane care emit lumină cel puţin cu 30 minute înainte de somn. Altfel, rişti să-ţi suprimi nivelul de melatonina şi îţi vei întrerupe mult mai des somnul.

Semnale naturale de trezire

Când vine vorba de problemele cu somnul, să ştii că şi acestea naturale, trebuie luate în seama; să te trezeşti în mijlocul nopţii pentru a merge la toaletă este ceva mai mult decât normal, însă, de mai multe ori pe noapte, este o problemă la mijloc. Dacă eşti bărbat, mergi să-ţi verifici prostată, însă, şi femeile ar trebui să se îngrijoreze deoarece poate semnala o vezica mult prea activă sau chiar o infecţie.

Sau, pur şi simplu ai putea fi hiperhidratat, explică specialiştii. Asta nu înseamnă că trebuie să reduci consumul de lichide, ci mai degrabă să nu bei cu 2-3 ore înainte de somn.

Couple lying in bed sleeping

Continue Reading
You may also like...

More in Fii în formă

Redactorii femini.ro

Urmareste-ne pe Facebook

Cele mai citite articole

To Top