Ce să nu-i spui vreodată unei persoane cu herpes

Sănătate

Ce să nu-i spui vreodată unei persoane cu herpes

 

„Am fost diagnosticată cu herpes acum doi ani de zile, aşa că nici nu pot să vă mai spun de câte ori cei din jur mi-au spus lucruri ofensatoare şi cât de multe m-au deranjat şi mă deranjează încă şi în prezent. Am înţeles însă că multe dintre acestea nu vin din răutate, însă, majoritatea chiar nu înţelege şi faptul că o glumă poate face deosebit de mult rău.

De vreme ce nu există vreun regulament corect şi complet cu lucrurile pe care trebuie să le spui unei persoane ce suferă de herpes sau orice altă afecţiune, câteodată este mai bine să împărtăşeşti aceste informaţii personale despre tine că poate aşa au şi cei din jur ceva de învăţat.

Oh, greţos

Iată ce gândeşte o persoană în aceste momente: „Mulţumesc că te referi la corpul meu ca fiind dezgustător. Eşti foarte drăguţ şi exact asta vreau să aud acum, în aceste momente deosebit de vulnerabile.”

De vreme ce da, cuvântul nu este tocmai extrem de plăcut, însă, reacţia trebuie numaidecât să ţi-o stăpâneşti. O combinaţie între educaţie sexuală proastă şi stigmatul puternic al societăţii, ne-a convins că să ai herpes este ceva deosebit de revoltător, asemenea unei boli contagioase.

În realitate, afecţiunea este deosebit de uşor de ţinut sub control şi sunt milioane de oameni ce trăiesc cu ea.

Cum l-ai contactat?

Am făcut sex cu Mick Jagger, evident. Ce fel de întrebare este aceasta? Am fost întrebată în mod constant de toţi cei din jurul meu, fiind un jurnalist extrem de citit. De preferat ar fi să nu încerci să pui o persoană în acel loc în care să se simtă nevoit să împărtăşească cu tine informaţii deosebit de personale cu tine şi cu care, poate, se luptă.

Woman kissing young girl in bed smiling

Nu pari genul de persoană care ar avea herpes

Acesta este un compliment împachetat invers cu tot felul de dezamăgiri şi judecări. Stigmatul din jurul bolilor cu transmitere sexuală este următorul: eşti atât de uşuratică, de disperată, încât contactezi astfel de virusuri. Realitatea este complet diferită deoarece o boală cu transmitere este posibil să o contactezi de fiecare dată când faci sex- chiar şi pentru prima dată. Sunt şi persoane care iau herpes oral de la membrii familiei care i-au pupat.

Voi lua şi eu herpes dacă folosesc toaleta?

Asta a fost cea mai jignitoare întrebare la adresa mea când am fost gazda unui eveniment. Aş fi preferat să fiu beată, însă nu eram şi întrebarea mi-a rămas adânc impregnată-n minte.

În ciuda celor spuse de diverşi comedianţi, herpesul nu este deloc ca şi sclipiciul. Nu se strânge într-un loc pe o suprafaţă ci mai degrabă acesta moare foarte repede înafara organismului. Nu, nu poţi nici măcar să iei herpes dacă foloseşti acelaşi prosop.

Hei, cel puţin nu e SIDA

Dacă nici măcar acum nu-ţi poţi da seama de ce acest lucru este atât de ignorant, nu mă mai strofoc să-ţi răspund. Şi da, vorbesc cu tine, dragă fost iubit, da tu, deoarece pe tine te-am rugat să te testezi după ce au am fost diagnosticată!”, povestea Ellei Dawson, cea care scrie despre „The Bachelor”.

A young couple in bed with the woman looking anxious

More in Sănătate

Redactorii femini.ro

Urmareste-ne pe Facebook

Cele mai citite articole

To Top