Cinci lucruri esențiale pentru ziua nunții

Patul conjugal sau o cameră de hotel...ce mai contează, pasiunea se aprinde

Nunta

Cinci lucruri esențiale pentru ziua nunții

Ziua nunții este cea mai frumoasă dar și cea mai complicată perioadă de (minim) 24 de ore pe care o vei trăi vreodată. Totul trebuie să fie perfect și, cum altfel, nimic nu merge ceas dacă nu te implici tu personal. Pur și simplu este exasperant să vezi că oamenii nu se organizează cum ți-ai dori și că până și mirele tău se simte puțin derutat, neștiind exact ce are de făcut.
Din păcate acesta nu este un scenariu SF ci o realitate mult prea des întâlnită în ziua nunții, de aceea, nu ar strica să citești acest articol și să descoperi câteva dintre cele mai importante lucruri pe care trebuie să le faci înainte de a rosti marele ”DA”. Sunt chestii importante ce te vor feri de multe neplăceri. Nu de alta dar pur și simplu nu vrei să rămâi o viață întreagă cu niște amintiri aproape perfecte din ziua nunții.

Deleagă responsabilitățile către prietenele tale

Deleagă responsabilitățile către prietenele tale

Culcă-te devreme înainte de ziua nunții

Cu siguranță ai citit măcar odată acea recomandare a medicilor cu privire la somnul obligatoriu de șapte ore pe noapte. Nu e nici o glumă aici, înainte de ziua nunții ai nevoie să dormi bine pentru că vei fi în priză toată ziua și spre deosebire de iepurașii din reclamă, nu ai nici o șansă să reziști întreaga zi fără un somn bun în noaptea de dinainte.
Da, s-ar putea ca seara să fie rezervată inițial pentru petrecerea burlăcițelor, dar dacă citești materialul acesta din timp, noi ți-am recomanda să te grăbești cu această petrecere și să le sugerezi prietenelor tale să o organizeze cu vreo două săptămâni înainte de ziua nunții. Astfel vei fi sigură că în seara de dinaintea marelui eveniment te vei putea odihni cum trebuie.

Mai mult chiar, dacă ești deja gravidă sau dacă ai probleme de sănătate, ziua nunții se poate dovedi o experiență epuizantă. De aceea, ar fi bine să îți consulți medicul și să îi ceri niște vitamine sau ceva similar care să te ajute să rămâi în formă fără probleme.

Ai grijă să fii cea mai frumoasă

Ai grijă să fii cea mai frumoasă

Lasă toate grijile deoparte în ultimele 24 de ore

Asta înseamnă TOATE GRIJILE, mai ales dacă ai suficiente rude în preajmă care să se ocupe de ultimele pregătiri. Dacă te-ai organizat bine și din timp înseamnă că ți-ai acoperit mai toate bazele și că singurele chestiuni care au mai rămas în discuție acum sunt pregătirea meselor la restaurant sau tortul care încă nu a ajuns. Dar deja astea sunt detalii iar job-ul tău semipermanent de planificatoare de nuntă se oprește cu 24 de ore înainte de ziua nunții. Ești concediată! Treaba ta acum este să fii cea mai frumoasă mireasă din lume pentru cel mai frumos mire din lume.
Bucură-te de aceste momente speciale fără să te încarci cu toate neajunsurile legate de organizare. De fapt știi ceva, lasă-te purtată de val, căci clipele pe care le trăiești acum vor mai putea fi reluate doar peste timp când tu și soțul tău vă veți uita la filmarea nunții.

Discută cu domnișoarele de onoare înainte de nuntă

Prietenele tale care încă nu s-au căsătorit s-ar putea să simtă într-un mod ciudat căsătoria ta, ca și când ai ieșit din gașca lor. Ai grijă să le inviți să îți fie domnișoare de onoare și discută cu ele înainte de ziua nunții. Îmbrățișează-le și explică-le că această schimbare nu vă va afecta prietenia ci dimpotrivă. Roagă-le să îți fie alături în cea mai fericită zi din viața ta și să se bucure împreună cu tine.
Într-un fel acest lucru va fi bun și pentru tine, ajutându-te să îți calmeze propriile temeri. Căci da, căsătoria este un pas important în viață și chiar dacă ai fost împreună cu iubitul tău de multă vreme, chiar dacă ai așteptat și acceptat cererea lui în căsătorie cu nerăbdare, schimbarea statutului dintre voi va fi un pas care va cere o perioadă de adaptare. Doar de acum veți fi legați unul de altul pentru toată viața.

Fa noaptea nuntii speciala

Fa noaptea nuntii speciala

Concentrează-te pe viitorul tău soț

Chiar și cu toate sfaturile de mai sus, uneori lucrurile pot scăpa de sub control. Pentru a te liniști, scoate-ți toate problemele din minte și concentrează-te pe ceea ce contează: pe viitorul tău soț. Pentru el ești azi aici iar ziua nunții trebuie să însemne la fel de mult pentru amândoi. Imaginează-ți ce frumoasă va fi noaptea nunții și cât de dulce va fi luna de miere pe care o veți petrece împreună. Doar voi doi și atmosfera romantică ce vă va înconjura.
Ai să descoperi că una dintre cele mai surprinzătoare senzații este aceea că acum ai pe cineva mereu lângă tine, garanția că jumătatea ta va fi mereu acolo unde ești și tu, sprijinindu-te și ajutându-te să treci peste orice obstacol.

Ai grijă de ținuta din ziua nunții

Dacă vrei să ai o zi perfectă, hainele sunt una din cele mai mari probleme cu care te confrunți. În primul rând vorbim de rochia de mireasă, cea pe care ți-ai ales-o deja. Dacă este o zi mai mohorâtă sau dacă a plouat, va trebui să ai mare grijă cu trena (dacă există) și cu pantofii albi, asortați, noroiul pur și simplu nu dă bine în ziua nunții.
Apoi, după ce lucrurile au devenit oficiale și amândoi purtați verigheta pe deget, va urma petrecerea, acea festivitate unde mireasa trebuie să joace măcar parțial rolul de gazdă. De aceea gândește-te din timp dacă nu vrei să îți pregătești o ținută de schimb, ceva elegant dar cât de cât mai comod. O idee ar fi o rochie albă ceva mai scurtă și – dacă fizicul îți permite – mulată pe corp, care să te lase să dansezi și să te miști mai ușor.
Ah, și să nu uităm esențialul…noaptea nunții. Ai grijă să nu porți încă de dimineață lenjeria intimă cu care vrei să îl suprinzi seara. Pur și simplu după o zi de mișcare, alergătură și stres, transpirația și micile accidente sunt inevitabile, așa că mai degrabă profită de o mică pauză și înainte ca voi doi să vă retrageți, scuză-te puțin și mergi să te schimbi. O lenjerie curată și nou nouță îți va oferi un plus de încredere și vei fi cea mai fermecătoare și mai atrăgătoare femeie din lume.

Continue Reading
You may also like...

More in Nunta

Redactorii femini.ro

Urmareste-ne pe Facebook

Cele mai citite articole

To Top