Cum să ai o grădină verde şi o casă sănătoasă

Casa şi grădina

Cum să ai o grădină verde şi o casă sănătoasă

Să-ţi faci partea ta pentru protejarea mediului înconjurător înseamnă, în primul rând, să separi hârtia, de plastic, în coşul tău de gunoi (să ai compartimente separate), să cumperi alimente organice, cât mai multe legume si dacă se poate să le aduci acasă în sacoşe reutilizabile.

Încălzirea globală se află pe primele pagini ale ziarelor, aşa că, apar în fiecare zi noi şi noi metode a trăi bio, eco şi cum să conservi cât mai bine resursele naturale. Veştile întradevăr bune constau în faptul că vei putei să-ţi ţii familia sănătoasă cu aceste schimbări şi ele nu costă cu nimic mai mult şi nici nu-ţi vor acapara mai mult timp.

Salvează energia

  • În primul rând schimbă becurile şi treci pe unele bio, fluorescente, compacte- vor rezistă de 10 ori mai mult decât unele normale;
  • Setează termostatul şi temperatura frigiderului într-un mod corect- acestea două consumă cea mai multă energie electrică, aşa că încearcă să le foloseşti toate butoanele pentru setări, cum se cuvine;
  • Scoate din priză- ştiu că poate fi puţin obositor, ca de fiecare dată să scoţi din priză toate electronicele şi electrocasnicele însă acestea consumă energie chiar şi când stau în stand by;
  • Foloseşte electrocasnicele corect- aşteaptă să se umple maşina de spălat rufe, vase, cea de uscat şi altele deoarece acesta este singurul mod când ele vor funcţiona la capacitate maximă şi tu vei economisi;
  • Lasă soarele să între în casă- desfă draperiile, trage perdeaua dacă este necesar şi lasă soarele să încălzească şi să lumineze casa.

3082864626_7dbbf8e91e_o

“Curăţă” aerul

  • Baneazã fumatul- regula numărul unu când vine vorba de combaterea poluării aerului este ca niciodată să nu laşi pe cineva să fumeze în casă sau curtea ta; este că şi cum a-i invita un autobuz să stea în dormitorul tău sau în curte;
  • Creşte cât mai multe plante- dacă eşti o persoană energică, îţi poţi transforma curtea într-o grădină cu diverse plante pe care iarna le poţi aduce şi în casă pentru a beneficia de toate îmbunătăţirile pe care le aduc acestea, aerului;

Evită produsele toxice

  • Alege întotdeauna produse de curăţenie non-toxice– caută alternative eco pentru a înlătura în totalitate tot ce înseamnă chimicale, din rutina ta zilnică deoarece acestea pot cauza probleme serioase de sănătate ţie şi celor dragi dar poluează şi mediul înconjurător;
  • Foloseşte cârpe pentru curăţenie în loc de bureţi- treci peste produsele de curăţenie şi alege în schimb cârpele sau prosoapele din micro-fibre perfecte pentru a trage mizeria;
  • Spune “nu” spray-ului împotriva insectelor- îţi doreşti să minimizezi uzul unor pesticide în casă şi grădina ta, iar asta înseamnă să laşi deoparte şi aceste produse. Încearcă să fii mult mai atentă la depozitarea mâncării, la curăţenie şi la posibilele găuri pe unde ar putea intra acestea pentru a evita orice produs agresiv de înlăturare.

Plantează o grădină

  • Creşte-ţi singură salata verde, legumele, în general şi condimentele, de ce nu? O astfel de grădină poate reduce eroziunea solului şi pe deasupra şi poluarea aerului. Ţinteşte către o asemenea reusitã, încearcă să nu foloseşti foarte multă apă şi păstrează-ţi grădina intactă fără pesticide sau chimicale.
  • Udă grădina în fiecare dimineaţă devreme sau seara când afară este mai răcoare şi apa nu se va evapora atât de repede.
  • Când tai iarbă, las-o să se descompună, nu o strânge imediat, deoarece este un bun fertilizator organic. Profită din plin!

Continue Reading
You may also like...

More in Casa şi grădina

Redactorii femini.ro

Urmareste-ne pe Facebook

Cele mai citite articole

To Top