Cum să fii o persoană mai bună

Entertainment

Cum să fii o persoană mai bună

Fiecare avem câte un scop în viață. Unii își doresc celebritate, alții putere şi mulţi bani, în schimb unii își doresc doar să fie fericiți. Și fericirea adevărată nu înseamnă că trebuie să dispui de multe lucruri materiale în viața ta, ci să te bucuri realmente de ceea ce ai, ba chiar să te mulțumești cu puțin.

Dăruiește din puţinul tău și altora

Fericirea adevărată este atunci când îl faci pe altul fericit. Poate sună ciudat pentru unii dintre noi, dar eşti fericit cu adevărat numai atunci când pui fericirea în sufletul celui de lângă tine. În schimb starea de fericire în care te gândești numai la tine însuți nu este o fericire deplină, ci una falsă. Cum poți să îl faci pe altul fericit? Sunt multe posibilități. Poți să îi oferi un zâmbet unui străin, să îți încurajezi un prieten care trece printr-o perioadă grea a vieții lui, să îl sfătuiești pe altul care stă la îndoială sau să dăruieşti din lucrurile care-ţi prisosesc altora care nu au.

Învaţă să ai mereu un zâmbet ascuns în inimă

Asa cum spunea părintele Arsenie Papacioc învaţă să ai mereu un zâmbet ascuns în inimă. Ce înseamnă asta? Să te bucuri de viață și de tot ce primeşti de la ea. Da, poate este o adevărată provocare, dar când te gândești câte ai primit și primești, oare nu ți se pare că ți s-au dat multe? Mulţi nu știu că sănătatea, familia, căminul, prietenii sau oamenii dragi din vieţile noastre sunt adevărate daruri pe care le primim în viaţă și pentru care trebuie să mulțumim zi de zi, mai ales că sunt atâţia care le nu au. Poate sună ciudat să te mulțumești de sănătate, dar oare care este numărul persoanelor care în prezent se luptă cu viața? Poate sună la fel de ciudat să te bucuri de prieteni, dar oare câți oameni nu-și doresc în momentele lor grele să aibă măcar un prieten pe al cărui umăr să plângă? Poate sună și mai ciudat să te bucuri de o casă, dar oare câți oameni nu o au? Așadar, bucură-te mereu de viață, de tot ceea ce ai primit și continui să primești, să zâmbești pentru asta și să împarţi altora zâmbete.

3. „Iubește și fă ce vrei”

Iubeşte şi fă ce vrei spunea Fericitul Augustin. În schimb, egoismul zilelor noastre spune că trebuie să te iubești pe sine și să faci orice ca să îți găsești liniștea. Și de ce nu ai liniște când vii acasă cu zeci de bagaje pline de cumpărături? De ce tot te simți singur și trist chiar și după ce îți faci orice răsfăt? Poate pentru că acestea nu sunt, de fapt, cheia către pacea și liniștea interioară. Pacea și liniștea interioară nu se obțin prin ședințe la spa, la cosmetică sau prin lungi ședințe de shopping la mall. Pacea și liniștea se construiesc puțin câte puțin și oricum cu alte instrumente. Tot ce trebuie să faci este să iubești. Sa îi iubești pe cei ce te iubesc, dar mai ales pe cei ce nu te iubesc. Să îi iubești pe cei din jur. Cum să îi iubești? Cu căldura ta. Să îi ajuți, dacă o poți face, să le oferi în toate făcute de tine câte un strop de iubire picurată din suflet.

Viața este seacă și gri fără iubire și la fel de urâtă este dacă este condusă de ură. Nu câștigi nimic în viață dacă treci indiferent pe lângă alții, dacă porți ură sau supărare. În schimb câștigi totul dacă devii o persoană mai bună și iubitoare și mai ales dacă alegi să împarți din dragostea și bucuria ta și altora care poate nu o au. Numai atunci sufletul tău găsește pace, liniște și bucurie. Numai când realizezi că nu tu contezi atât de mult cum ai crezut, ci aceia de lângă tine. Da, știu sună straniu și asta se contrazice cu toate cele ce ți s-au spus până acum. Și totuși, de ce nu ești fericit după toate acele ședințe de shopping la mall? Pentru că aceea nimic măcar nu se poate numi fericire, ci fericirea este atunci când iubești.

More in Entertainment

Redactorii femini.ro

Urmareste-ne pe Facebook

Cele mai citite articole

To Top