De ce e bun pentru piele untul de cacao

Întreţinere

De ce e bun pentru piele untul de cacao

De ce e bun pentru piele untul de cacao

Untul de cacao reprezintă un excelent produs de hidratare a pielii, miroase divin și oferă o mulțime de beneficii dacă este folosit frecvent.

Ce este, de fapt, untul de cacao

Aşa cum probabil știi, pudra de cacao este obţinută în urma măcinării boabelor arborelui cu același nume. Boabele de cacao se găsesc în niște fructe pe care le face arborele de cacao iar prelucrarea acestora duce la obţinerea unui unt. Fructele arborelui de cacao au în medie fiecare între 30 până la 40 de boabe.

Untul de cacao este bogat în antioxidanţi

Untul de cacao reprezintă o sursă excelentă de antioxidanţi de care pielea are mare nevoie pentru a-şi păstra aspectul tânăr, proaspăt. Acești antioxidanţi combat radicalii liberi ce oxidează celulele și instalează procesul de îmbătrânire. Tot radicalii liberi sunt răspunzători pentru apariţia petelor maro sau pierderii strălucirii pielii, adică atunci când aceasta devine ternă.

Previne vergeturile, combate petele de pigmentaţie și ameliorează cicatricele

Un alt beneficiu al utilizării untului de cacao pe pielea corpului îl reprezintă prevenirea vergeturilor. Se știe că unele femei se luptă din greu cu aceste imperfecţiuni ale pielii și multe produse cosmetice nu reușesc în această luptă, însă untul de cacao pare să își facă treaba. Multe femei au afirmat că au folosit unt de cacao pe perioada sarcinii pentru a preveni vergeturile și au fost încântate de el. De asemenea, untul de cacao este foarte bun pentru ameliorarea cicatricelor.

Hidratează foarte bine

O altă bilă albă pe care o câștigă untul de cacao este pentru felul spectaculos în care reușește să hidrateze pielea corpului. Acesta are o concentraţie mare de acizi graşi datorită căreia reușește să intre rapid în piele hidratând-o. Astfel, pielea devine instant mai fină, mai catifelată. Cu așa rezultate nu e de mirare faptul că multe persoane vor înlocui obișnuitele creme sau loţiuni de corp cu untul de cacao.

Repară pielea sensibilă

Pielea sensibilă este predispusă la multe impefecţiuni și puține sunt produsele care se potrivesc acesteia. Însă sunt unele voci care susțin că untul de cacao se comportă excelent pe pielea sensibilă. De fapt, tratează iritaţiile precum eczemele și dermatita.

Ce sortiment de unt de cacao trebuie să folosești

Untul de cacao se găseşte destul de ușor iar prețul său nu este unul piperat. Totuși, când vine vorba de sortimente trebuie neapărat să optezi pentru unul neprocesat sau nerafinat. Acest unt de cacao nu a fost supus procesării, are o culoare galbenă și un miros plăcut de ciocolată. Ţi-am trezit interesul? Acest sortiment aduce toate beneficiile pielii, în timp ce unul procesat nu o face. Totusi, de ce nu ar trebui să folosești un unt de cacao procesat? Pentru că este folosit îndeosebi la fabricarea de produse cosmetice și nu are aceeași calitate ca unul organic.

La ce se poate folosi untul de cacao

Untul de cacao poate fi inclus pe lista multor cosmetice homemade. Din el poți obţine un foarte bun balsam pentru buze, o cremă pentru mâini sau corp și câte și mai câte. Se înmoaie foarte ușor la temperatura camerei, dar devine solid la valori joase. De asemenea, pus în palme acesta se topește numaidecât fiind grozav pentru hidratarea pielii mai ales a celei uscate, deshidratate și crăpate. Totuși, o variantă foarte bună este să înlocuieşti cremele și loţiunile pentru corp ce au parabeni cu untul de cacao organic. Ai numai de câștigat din asta.

Tu folosești unt de corp? Spune-ne pe femini.ro la ce îl folosești!

Dacă ți-a plăcut articolul, nu uita să îi dai share pe pagina de Facebook!

      More in Întreţinere

      Redactorii femini.ro

      Urmareste-ne pe Facebook

      Cele mai citite articole

      To Top