De ce iubim copiii

Despre şi pentru pitici

De ce iubim copiii

De ce iubim copiii

Copiii sunt ființe nevinovate asemeni îngerilor. Ei reprezintă totodată ceea ce au mai scump părinţii pe pământ. Și totuși, de ce iubim copiii?

Adu un copil într-o cameră și toate celelalte persoane vor zâmbi către el

Copiii te binedispun cu a lor voioşie, cu micile prostioare pe care le fac încă de când sunt de-o schiopă până când devin adolescenți. Când sunt mici sunt parcă și mai drăgălaşi. Sunt atât de sensibili, de vulnerabili și simţind asta, părinții îi ocrotesc în permanenţă. Au chipuri blânde, angelice, mereu zâmbăreţe și dacă vei aduce un copil într-o cameră, restul persoanelor vor veni spre el. Este precum un magnet.

Copiii iartă din preaplinul inimii lor și le trece supărarea numaidecât

Copiii fac prostii mai mereu, dar nu pentru că vor, ci pentru că sunt mici și încă li se descoperă lumea. Totuși, dacă se întâmplă ca părinții să își mai certe copilul, el iartă numaidecât și nu poartă supărare, de altfel lucru mai puţin observat la unii adulţi.

Fac tot felul de grimase când începe diversificarea

O mamică știe că diversificarea la un bebeluş începe de la 6 luni. Și nu e o joacă de copii. Introduci din alimente unul câte unul, vezi ce îi place, aștepți și trebuie să te înarmezi cu multă răbdare. Copiii fac adesea grimase, se mai strâmbă când gustă ceva ce nu le place. Totuşi, sunt atât de drăguți când fac asta.

Deși aruncă cu mâncarea pe pereți sau o pun pe ei, nu te poți supăra

O mamică știe că se întâmplă uneori ca micuțul să își mai dea cu mâncare pe el sau, în alte cazuri, să o arunce pe jos sau pe pereți. Nu este un peisaj îmbietor, dar când îi vezi chipul blând de parcă nu ar fi făcut nimic, mai ai ce sa îi zici?

Copiii sunt minuni ai lui Dumnezeu

Fiecare copil care vine în lume este o binecuvântare pentru familie, adică un dar de la Bunul Dumnezeu.

Îți fac nopti albe când au colici sau le ies dinţişorii

Un lucru este cert: nu este ușor să fii părinte, dar este atât de plăcut. Ai multe nopţi albe mai ales când micuțul are colici sau îi dau dinţişorii. Și totuși, când îți aduci aminte de toate acestea, nu este așa că zâmbești?

Mamele vor fetiţe ca să le îmbrace roz și să le facă codiţe, iar taţii băieței

Sunt unii taţi ce își doresc băieței ca să aibă ce să îi învețe, iar mame care vor atât mult fetiţe. Nu trebuie să uităm de mamele care își tratează fetiţele ca pe niște prinţese în miniatură, făcându-le codiţe mai ceva ca Rapunzel și îmbrăcându-le în roz.

Sunt copii în miniatură ale părinților

Câteodată părinții se mai supără pe cei mici pentru ale lor boacăne, dar totuși nu și ei făceau asta la vârsta lor? Copiii nu sunt altceva decât niște mici copii ale părinților și atunci nu trebuie să ne mire faptul că există atâtea asemănări de ordin fizic sau comportamental.

Dacă ți-a plăcut articolul, nu uita să îi dai share pe pagina de Facebook!

Citeste şi…

Minciuna la copii

Primii dinţi la copii

More in Despre şi pentru pitici

Redactorii femini.ro

Urmareste-ne pe Facebook

Cele mai citite articole

To Top