“Eu şi cu soţul meu ne-am căsătorit când aveam 18 ani, după un an şi jumătate de relaţie şi am intentat divorţul după doar 7 luni de căsnicie. Am fost crescută ca o bună creştină, aşa că am trăit cu părinţii mei până m-am căsătorit. Nunta a fost grozavă, luna de miere a fost minunată şi ştiam că îl iubesc, însă realitatea unei vieţi de femeie măritată nu a fost deloc aşa cum m-aş fi aşteptat.
Vis vs realitate
În mintea mea, un mariaj înseamnă flori, notiţe lăsate în bucătărie şi alte gesturi romantice. În schimb, mergeam la muncă, serveam cina şi soţul meu dispărea în birou până la ora de somn. El nu mai zâmbea chiar atât de mult ca la început şi deseori credeam că este supărat pe mine.
Adevărul este că mă simţeam groaznic deoarece nici eu, dar nici el, nu ştia prea bine ce înseamnă să fii căsătorit. De vreme ce îmi iubeam soţul, nu simţeam acea conexiune adâncă de care tot vorbeau cei din jurul meu.
Când am realizat că acesta nu va începe în mod magic să mă facă fericită şi nici eu nu aveam de gând să vorbesc, am dat curs unei aventuri cu un coleg de muncă. Nu sunt mândră, însă, se pare că totul era mult mai uşor decât să accept că aşteptările mele legate de mariaj nu s-au întâlnit cu realitatea.
Adevărul
Când încă mă aflăm în nesiguranţă cu privire la viitor, soţul meu a aflat de aventură şi mi-a cerul să termin lucrurile cu acesta. Mi-a promis că se va schimba, însă nu am dorit să-i mai acord nici o şansă. Divorţul era aproape, mai ales că devenisem o persoană foarte rea şi egoistă, iar totul din cauza mea.
Ne-am despărţit şi la scurt timp am devenit depresivă; am încercat să-l contactez însă mi-au fost respinse toate metodele iar atunci mi-am dat seama cât de mult l-am rănit.
Mi-am găsit drumul înapoi
Am avut o tentativă de suicid, am sperat că aşa îmi va răspunde, însă nu a făcut-o. După ce am terminat lucrurile cu amantul, la o lună de zile, mi-a răspuns şi l-am implorat pentru o altă şansă. Am realizat că este nevoie de mult mai mult timp şi mai mult decât cuvinte pentru a-şi recăpăta încrederea în mine, aşa că am mers la terapeut.
O dată ce soţul şi-a dat seama cât de mult încerc, a acceptat să ne întâlnim din nou; a recunoscut că niciodată nu şi-a dorit divorţul şi chiar în sala de judecată dorea să se ridice şi să spună că nu poate face toate acestea.
Dar, totul s-a întâmplat mult mai repede decât ar fi crezut.
Am fost destul de eliberată la gândul că începe să mă ierte, însă ştiam că amândoi trebuie să ne facem partea pentru ca această relaţie să aibă un viitor. M-am decis să-i spun direct ce nu a funcţionat de la început şi de ce am nevoie pentru a merge mai departe.
Ne-am recăsătorit şi am avut o mică ceremonie la casa părinţilor mei, am plecat chiar în acea noapte şi m-am mutat cu el. Nu am fost atât de fericită nici la prima nuntă.
În prezent suntem căsătoriţi de 8 ani de zile şi încă suntem în progres. Am învăţat că doar comunicarea este cheia şi dacă este ceva ce mă supără, trebuie să vorbesc. “