Friptură de miel cu pâine prăjită pentru masa de Paşti

Friptură de miel cu pâine prăjită pentru masa de Paşti

Pentru Paşti, îți propunem o friptură de miel cu bucăţele de pâine prăjită în stilul celebrului bucătar Gordon Ramsay.

Lista de ingrediente pentru 2 persoane: 2 bucăți de pulpă de miel (partea din spate), sare grunjoasă, piper negru proaspăt măcinat, o căpăţână de usturoi (căţeii se lasă în coajă), o baghetă mică, cam jumătate de ceașcă de lapte. 2 file de anşoa, o linguriţă și jumătate de muştar Dijon, o linguriţă de capere, ulei de măsline extra virgin, 2 linguri de oţet din vin roșu şi o legătură mică (proaspătă) de pătrunjel.

Mod de preparare pentru reţeta de friptură de miel cu bucăţele de pâine prăjită

Prima dată se spală carnea de miel, se şterge apoi delicat cu un prosop de hârtie și se crestează pe margini, din loc în loc. Se sarează apoi mielul (pe ambele părți) și se mai condimentează cu piper proaspăt măcinat.

Între timp se ia o tigaie încăpătoare și se pune în ea ulei de măsline care se va lăsa să se încingă. Se aşază apoi, pe rând, câte o bucată de miel în tigaie. Pune și cealaltă bucată de miel și adaugă căţeii de usturoi (necurăţaţi). Carnea se întoarce pe o parte și cealalta și se prăjeşte până ce se rumeneşte bine. Pentru mai multă savoare, se stropeşte carnea de miel cu grăsimea lăsată în tigaie (este ulei de măsline, dar și grăsimea lăsată de miel).

După ce s-a rumenit suficient carnea de miel, se scoate din tigaie şi se aşază pe un platou sau farfurie întinsă și se serveşte cu puțin sos din tigaie. Pune deoparte usturoiul prăjit care are un gust deosebit şi potenţează cum nu se poate mai bine savoarea cărnii de miel.

Separat, se taie pâinea pe jumătate și apoi în cubuleţe. Se presară sare și se amestecă bine. Se stropesc apoi cubuleţele de pâine cu jumătate de ceașcă lapte. De ce cu lapte? Laptele îi oferă pâinii frăgezime și un gust tare bun. Se ia apoi usturoiul prăjit, se decojeşte, se pune într-un mojar, se zdobeşte ușor şi se amestecă cu 2 file de anşoa, 2 linguri de oţet din vin roșu, o linguriţă de capere, ulei de măsline extra virgin și o linguriţă și jumătate de muştar bună calitatea-Dijon. Se amestecă apoi toate ingredientele pentru sos până la omogenizare. Spală apoi pătrunjelul proaspăt şi toacă-l cât mai mărunt (doar frunzele) şi încorporează-l în dressingul obținut anterior.

Separat, se pune o tigaie pe flacăra aragazului, se toarnă foarte puțin ulei de măsline și se lasă să se încingă. Apoi se iau cu mâna bucăţelele de pâine și se storc ușor de excesul de lapte. Se adaugă direct în tigaie. Se prăjesc până ce capătă nuanţa aurie. Se scot apoi și se pun pe un platou peste care s-a așezat un ştergar curat sau un prosop de hârtie (care absoarbe excesul de grăsime). După aceasta se serveşte carnea de miel cu bucăţele de pâine prăjite şi puţin dressing.

Poftă bună!

Tu găteşti miel pentru masa de Paşti?

Barcelona-alegerea perfectă pentru vacanţa de Paşti

Reţetă de cozonac pentru Paşte

Cum vopsim ouăle de Paşte în mod natural

More in Să bucătărim!

Redactorii femini.ro

Urmareste-ne pe Facebook

Cele mai citite articole

To Top