Femini.ro

Măceşele cresc imunitatea

Sănătate

Măceşele cresc imunitatea

Toamna, când mercurul scade simţitor de mult în termometru, crește riscul îmbolnăvirilor. Din fericire, natura darnică ne-a lăsat și multe remedii în schimb. Măceşele sunt unul dintre ele. Aceste fructe minunate pe care le zărim cu toții în acest sezon sunt bogate în vitamina C și prezintă substanţe ce garantează funcționarea normală a organismului. Sunt excelente pentru un sistem imunitar slăbit, dar și pentru un flux sanguin deficitar.

Însă măceşele nu sunt doar o sursă de vitamina C și atât. Acestea mai conţin vitamina B 1, B 2, K, P, PP, provitamina A, tanin, acid citric și malic, pectide, flavonoizi, săruri minerale, lecitină, zaharuri etc. După cum bine observi, aceste fructe minunate vin cu foarte multe substanţe benefice de care organismul are mare nevoie pentru a funcționa normal.

maces-1

Care sunt proprietăţile măceşelor

Infuzia din fructe de măceş este un bun remediu în prevenirea simptomelor de răceală și gripă, fortificând sistemul imunitar. Aceste minunate fructe ale toamnei sunt vitaminizante, tonice şi astrigente. Au rol colagog, colerectic, vasodilatator arterial, antilitiazic şi antiinflamator intestinal.

macese-1

Cresc permeabilitatea și elasticitatea vaselor de sânge și acţionează astfel pentru normalizarea circulaţiei periferice. Măceşele intervin chiar și în respirația tisulară, în reacţiile de tip fermentativ și ajută în procesul de eliminare a toxinelor, ceea ce ajută organismul să funcționeze normal și ușor.

Stimulând contracţia vezicii biliare și a căilor biliare, duc la golirea conţinutului acestora. Previn formarea pietrelor la nivelul rinichilor. Intervin în inflamatie și o vindecă. Sunt bogate în săruri minerale și refac balanța din organism pentru funcționarea normală. Sunt minunate în dieta copiilor dar și a persoanelor aflate în stare de convalescenţă. Tocmai de aceea măceşele sunt recomandate în deficienţe de vitamine, în leucemie, dar și în afecţiuni ca enterocolite, ale ficatului, probleme de circulaţie periferică, pietre la rinichi sau la bilă etc. Pentru tratarea carenţelor de vitamine, enterocolitelor, pietrelor la rinichi, tulburărilor de circulaţie periferică se recomandă consumul decoctului din fructe de măceş. Așadar, 2 linguri de măceşe zdrobite se vor ţine în 500 de ml de apă călduţă. Se va fierb 10 minute. Din acest decoct se poate bea o zi întreagă, de două ori.

macese-2

Pentru tonifierea organismului, se recomandă în acest sens infuzia de măceşe care se prepară din 2 linguri de fructe la 500 de ml de apă călduţă. Ceaiul se recomandă să se consume pe parcursul unei zile. În schimb, pentru refacerea balanței de vitamine din organism se recomandă să se administreze 1-3 capsule pe zi. Tot pentru refacerea balanței de vitamine din organism se recomandă să se preparare acasă o băutură răcoritoare din 100 de grame de fructe de măceş macerate la un litru de apă rece, lăsate așa preț de 12 ore. Pentru un gust dulce se poate adăuga 100 de grame de zahăr sau puțină miere. La final, băutura se trece printr-o sită fină iar apoi se păstrează într-un recipient curat, la rece. Având în vedere că fructele de măceş sunt bogate în vitamine, se recomandă administrarea acestora în paralel cu cele de cătină care sunt cunoscute a avea un procent semnificant de antioxidanţi, dar și de vitamina C. Acestea din urmă sunt și ele bune pentru prevenirea multor afecţiuni.

Tu consumi preparate pe bază de măceşe? Spune-ne pe femini.ro!

Dacă ți-a plăcut articolul, nu uita să îi dai share pe pagina de Facebook!

Află cum poţi să previi gripa şi răceala!

Descoperă la ce este bună cătina!

Află pentru ce este bun uleiul de primula!

Află cum îţi poate ajuta organismul o cură cu morcovi!

More in Sănătate

Redactorii femini.ro

Urmareste-ne pe Facebook

To Top