Misconcepţii despre cuplurile fără copii

Nunta

Misconcepţii despre cuplurile fără copii

Printre gurile de mâncare, la prima întâlnire, ne cam scapă şi câteva gânduri legate de copii. Şi chiar ce ne-am mai distrat şi ne-am simţit chiar bine până în acest moment de cotitură! Părea că suntem de acord în toate privinţele şi acum călcăm pe teren minat la fel ca toate celelalte cupluri la 20 sau 30 ani.

Ezitanţi amândoi, începem să ne confesăm unul altuia şi să afirmăm că un copil nu face parte din planurile noastre. Răsuflăm uşuraţi în tandem iar această urmă de relaxare este mai evidentă decât orice altceva.

Cu toate acestea, sunt unii care se răzgândesc pe parcurs şi apelează la aducerea pe lume a acestor mici sufleţele, în timp ce alţii, sunt mult prea preocupaţi cu carieră, cu câinii, sau cu orice altceva înafara de copii.

Sprijinim orice fel de decizii, dar, trebuie să fim sincere că avem unele misconcepţii despre cuplurile care aleg să-şi petreacã viaţa fără copii iar câteva dintre acestea ar fi:

Îşi schimbă părerea des în legătură cu copiii

Avem tendinţa să credem sau să sperăm că cei dragi de lângă noi, într-un final vor “reveni pe calea cea bună” şi vor alege să facă un copil, însă sunt slabe şanse de reuşită o dată ce decizia a fost abrogată iar amândoi sunt de acord.

Cu toate acestea, nu este deloc în regulă că crezi că ştii cum s-ar simţi alţi adulţi mai bine decât o fac ei înşişi, care se cunosc cu mult mai mult.

Happy girl and her boyfriend having walk in park

Au foarte mult timp liber şi îl pierd făcând nimic

Toţi avem doar 24 h la dispoziţie iar dorinţele noastre au nevoie de mult mai mult timp, cu, sau fără copii. Nu este deloc în regulă să crezi că dacã nu ai copii, o primeşti şi pe cea de-a 25-a oră doar pentru că ai priorităţi diferite.

Aceste cupluri urăsc copiii

Nu încerca să-ţi ceri scuze pentru copiii tăi care vă întrerup cina sau pentru că eşti mult prea obosită din cauza copilului ce nu a dormit din pricina colicilor şi anulează o rezervare, spune, sună atunci când planurile îţi sunt date peste cap.

Dacă ai parte de prieteni apropiaţi ce nu au copii, aceştia vor iubi ceea ce iubeşti şi tu şi nu vor da vina pe ei dacă tu nu mai pierzi nopţile prin cluburi.

Este un sentiment grozav să devii adult, să creşti împreună cu prietenii, să observi vieţilor lor şi modul în care le evoluează familia.

Au un motiv “întunecat” pentru care nu-şi doresc copii

Încetează să întrebi care este adevăratul motiv. Aceasta este o decizie bazată pe o varietate destul de amplă de diferiţi factori. Pentru unii, este vorba de o problema medicală destul de mare, în timp ce pentru alţii nu există nici cea mai mică dorinţă de a procrea. Orice ar spune, trebuie să înţelegi că este adevărul, sau cel mai apropiat lucru de adevăr, cu care se simt confortabil să împărtăşească cu tine.

Happy girl embracing her boyfriend in park

Un cuplu fără copii nu ştie ce este important în viaţă

Cine judecă ce este important pentru oricine? Întreabă un politician şi acesta îţi va spune că este deficitul. Întreabă un avocat de mediu şi-ţi va spune că e încălzirea globală. Întreabă un părinte şi-ţi va răspunde că este sănătatea copilului. Toate sunt valide. Însă, dacă-i vei întreba pe ei, vei rămâne probabil surprinsă să afli că au aceleaşi frici, ţeluri, idealuri că şi tine.

Continue Reading
You may also like...

More in Nunta

Redactorii femini.ro

Urmareste-ne pe Facebook

Cele mai citite articole

To Top