Tentaţii dulci estivale care îți strică silueta

Diete

Tentaţii dulci estivale care îți strică silueta

Să încerci să îți păstrezi silueta în sezonul estival este o grea încercare. Petreceri după petreceri, că doar este sezonul nunţilor, noile sortimente de înghețată care te așteaptă la magazinul din colt și câte și mai câte ispite dulci te ademenesc să le alegi uitând astfel de siluetă și grija caloriilor. Iată 5 tentaţii dulci care te ademenesc vara asta!

1.Cocktailurile de la piscină

În sezonul acesta se anunță multe petreceri la piscină cu ţinute elegante, platouri cu tot felul de gustări apetisante și multe cocktailuri care abundă în alcool. Acestea din urmă sunt și o sursă grozavă de zahăr și asta pentru că alcoolul conține așa ceva. Mai mult de atât, alcoolul în organism este descompus în depozite de grăsimi. Așa că dacă nu vrei ca în câteva clipe să îți strici silueta lucrată din greu la sală și cu meniuri dietetice, evită să servești paharele de cocktailuri. Totuși, poți în schimb să îți înmoi uşor buzele în cocktail fără să îl termini şi fără să superi gazda.

2. Candy barul de nuntă

candy bar 1

Pesemne pe lista ta de prieteni se găseşte unul dintre ei care și-a planificat nunta în perioada aceasta. Cum nunţile cele mai frumoase sunt acelea bine organizate în care invitații respectă dress code-ul și totul este pus la locul lui, tot aşa gustările fine și candy barul nu au cum să lipsească. Dacă acestea din urmă ți-au făcut cu ochiul, îți spun să te gândești mai bine și zic asta pentru că sunt o amenințare serioasă pentru siluetă. Bomboane, macarons, prăjituri și încă și mai câte toate abundă în zahăr care are multe calorii iar în organism se descompune în depozite de grăsimi. Poţi în schimb să îi ceri chelnerului să te servească cu o salată de fructe fără dressing.

3. Fructele dulci

cirese 1

Stau cuminţi pe tejghelele din pieţe și te invită să le deguşti un pic. Fructele de sezon sunt o încântare, o sursă grozavă de apă, de vitamine și minerale, dar și de zahăr. Cireşele sunt de departe vedetele acestui sezon, dar și o posibilă amenințare pentru silueta ta. Deși sunt irezistibile pentru papilele gustative, cireşele sunt bogate în zahăr care la rândul lui are calorii multe. Consumă așadar porţii mici de fructe dulci, mai ales de cireșe și reuşeşti astfel să previi kilogramele în plus.

4. Îngheţata

ighetata1010101

Cu fistic, cu căpşuni, vanilie sau ciocolată, indiferent de aromă îngheţata deţine calităţile unui desert absolut delicios și irezistibil, dar este și o sursă de grăsimi nesănătoase și de calorii. Toate acestea nu fac altceva decât să îți adauge câteva kilograme în plus.

5. Sucurile răcoritoare

Dulci, cu bule neastâmpărate care te gâdilă la limbă și un efect răcoritor, sucurile carbogazoase sunt un pericol atât pentru sănătate, dar și pentru siluetă. Un pahar cu suc acidulat conține 7 linguri de zahăr plus coloranţi cu potențial cancerigen.

limonada roz

Poţi în schimb să îţi potoleşti setea dacă alegi să servești limonadă care este nu numai gustoasă, dar și sănătoasă.

limonada11

Tu cum reușești să previi kilogramele în plus?

Dacă ţi-a plăcut articolul, nu uita să îi dai share pe Facebook!

More in Diete

Redactorii femini.ro

Urmareste-ne pe Facebook

Cele mai citite articole

To Top