Tu știi când te afectează stresul?

Sănătate

Tu știi când te afectează stresul?

De câte ori ai mai auzit până acum pe cineva plângându-se că e stresat? Odată, de două ori, de 10 ori? E aproape o chestie comună să discuți despre stres. Dar, hei, ce părere ai despre tine? Suferi de stres sau ești la fel de relaxată precum astă vară cânt te bronzai la mare pe plajă.

Poate ai să fii tentată să spui că nu ai nici o problemă dar oare chiar așa este? Presiunea pe care societatea modernă o pune asupra membrilor săi e mult mai mare decât te-ai aștepta, iar efectele, deși aproape invizibile uneori, sunt acolo și pot creea o adevărată problemă pe termen lung.

Stresul și riscurile sale

Un studiu recent a arătat că stresul și în general emoțiile negative, afectează în mod constant un important procent din populația globului. Iar asta se întâmplă pentru că mintea și corpul sunt puternic interconectate. Stresul emoțional alertează efectiv corpul, făcându-l să producă chimicale legate de stres cum ar fi cortisolul. Iar acesta din urmă, în cantitate prea mare, nu numai că este dăunător, dar chiar poate distruge unele dintre sistemele organismului: slăbește sistemul imunitar, afectează digestia, produce daune neurologice și la nivelul mușchilor. Mai mult, simptomele pe care le resimți, mai ales dacă sunt evident din punct de vedere fizic, îți vor afecta din nou psihicul iar lanțul de probleme se va relua.

stress-ul

Și atunci ce este de făcut? Ei bine, deși nu pare, în acest context somnul este cel mai bun medicament. Trebuie să dormi minim șapte dacă nu chiar nouă ore în fiecare noapte și…mai e ceva. Alimentația este foarte importantă pentru persoanele supuse stresului. Și la fel sunt exercițiile fizice, socializarea și focusul pe lucruri pe care le poți controla. Iar ca punct final, este timpul să înveți să îți cunoști corpul, descoperind când apar primele semne ale stresului. În acest fel vei putea să iei măsuri înainte ca totul să se transforme dintr-un fulg de nea într-un enorm bulgăre de zăpadă ce se prăbușește la vale trăgând-te cu el după sine.

Durerile de burtă

dureri-de-burta

Deși nu pare, sistemul nervos al creierului este legat de cel al intestinelor și prin urmare, stresul mental va provoca un adevărat dezastru la nivelul tractului gastrointestinal. Astfel, procesul permite distrugerea bacteriilor benefice din tractul GI și astfel digestia nu mai are loc așa cum trebuie. În consecință, medicul de familie îți va prescrie diferite medicamente care să te ajute să treci peste această stare și să refacă stratul de bacterii cu rol digestiv.
Între timp, tu la rându-ți, trebuie să iei măsuri pentru a remedia în mod natural cauzele acestei situații. Fă exerciții, chiar dacă asta poate părea ciudat în condițiile în care afecțiunile intestinelor îți pot provoca diaree, greață sau stări de vomă. Însă la nivel sistemic, exercițiile fizice produc o eliberare de endorfină, hormon ce ajută la normalizarea stării de spirit și la ameliorarea simptomelor intestinelor.

Pierderile de păr

Cam la șase luni de la un eveniment foarte stresant cum ar fi pierderea locului de muncă sau încheierea unei relații, vei descoperi că brusc începe să îți cadă mai mult păr. Este o reacție normală dată de un exces de hormoni androgini care își fac de cap în condiții de stres și provoacă o cădere accentuată a părului pentru  o anumită perioadă de timp. Din păcate  nu există nici o soluție reală pentru rezolvarea acestei probleme. Tot ce poți să faci este să te profilezi pe o dietă echilibrată, să faci mișcare și să încerci să treci peste evenimentele ce au declanșat această stare.

Când îți bate ochiul

Nu-i așa că e enervant atunci când ai parte de spasme din acelea musculare care îți provoacă mișcări necontrolate ale unei pleoape? În limbaj popular se spune că ”îți bate ochiul” iar stresul este principala cauză a acestei situații, chiar dacă medicii nu știu exact de ce se întâmplă așa.
Când îți bate ochiul, oprește-te, închide-i pe amândoi și încearcă să te relaxezi și să respiri adânc. Trage aer în piept pentru patru secunde, ține-l în piept vreme de șapte secunde și apoi expiră-l vreme de alte opt. Repetă această procedură de patru ori în timp ce apeși foarte ușor cu un deget pe pleoapa care tremură.
De asemenea, dacă situația este chiar mai gravă, poți apela la Lacrimi Artificiale, un produs pe care îl găsești în orice farmacie. Ochii uscați pot exacerba bătăile ochiului și prin urmare trebuie să îi ai hidratați tot timpul.

Acneea

La fel ca și părul, pielea se resimte în urma stresului excesiv și pot apărea accese de acnee. Dacă coșurile încep să apară într-un ritm prea accelerat e bine să vorbești cu un dermatolog, o asemenea problemă poate duce la apariția de cicatrici. În plus, oricât de tentant ar părea, nu sparge coșurile pentru că asta nu va face decât să contribuie și mai mult la inflamație, crescând acel oribil risc de apariție al cicatricilor, mai ales acum când capacitatea de vindecare a corpului tău este așa de scăzută.

Durerile de spate

Hormonii din corpul tău reacționează ciudat la stres, iar dacă la asta mai adaugi și tensiunea arterială crescută ori pulsul care îți aruncă inima din piept…rezultatul este că vei simți o întărire a mușchilor. Pe loc n-ar fi o problemă, ba încă chiar te poate ajuta dacă dai să fugi de ceva. Dar pe termen lung vei observa că e oarecum incomod și chiar dureros să ai tot timpul mușchii încordați, mai ales dacă stai la birou unde se mai adaugă și poziția deficitară a corpului.
Cel mai bine este să faci mișcare. Ridică-te de pe scaun cel puțin odată pe oră și întinde-te, ridică-ți brațele deasupra capului iar dacă ai cum, fă o plimbare de 10-15 minute în jurul clădirii unde lucrezi.

Iritațiile

Stresul poate provoca iritații misterioase sau zone roșiatice iar în unele cazuri poate reaprinde afecțiuni mai vechi. Motivul este același, stresul influențează și sistemul imunitar, dându-l peste cap și permițând unor germeni sau altor microbi să provoace infecții la nivelul pielii. Pe de altă parte, dacă efectul stresului constă în accelerarera și exacerbarea efectului imunitar, vei descoperi că pielea va fi afectată din nou, de data asta de alte probleme cum ar fi eczemele. În toate cazurile, cremele emoliente ușoare pot fi de mare ajutor. Însă dacă această soluție nu rezolvă problema ba, mai mult, începi să ai și temperatură, dă o fugă la medicul tău de familie.

După cum se poate vedea, majoritatea situațiilor legate sau generate de stres sunt ușor vizibile dar dacă nu le tratezi din timp ele se vor exacerba mai mult decât trebuie, lucru ce poate duce la afecțiuni mai grave, care în timp se pot croniciza iar ăsta este un lucru care nu vrei să se întâmple.

Continue Reading

More in Sănătate

Redactorii femini.ro

Urmareste-ne pe Facebook

Cele mai citite articole

To Top