Femini.ro

Vinul roşu te menţine tânără

Nutriţie

Vinul roşu te menţine tânără

Dacă îţi doreşti să te menţii sănătoasă şi să amâni semnele îmbătrânirii premature, pentru toate acestea rezolvarea stă în vinul roşu.

Previne cancerul şi bolile de inimă

Deşi consumul de alcool creşte riscul pentru unele afecţiuni, consumul moderat de vin roşu aduce multe beneficii sănătăţii. Mai exact, este vorba de unu-două pahare pe zi iar abuzul nu aduce deloc beneficii, din contra creşte riscul pentru unele boli. Un consum moderat protejează  inima de afecţiuni iar lucrul acesta este vizibil mai ales la bărbaţii de peste 40 de ani dar şi la femeile aflate la menopauză. Potrivit Fundaţiei Britanice de Cardiologie, consumul a mai mult de două pahare pe zi poate fi periculos pentru sănătate.

vin rosu

Femini.ro îţi recomandă să serveşti un pahar de vin roşu alături de o friptură de vită. În plus, pentru că se apropie Dragobetele, ai ocazia să sărbătoreşti împreună cu jumătatea ta, cu un pahar de vin roşu.

Dar nu orice sortiment de vin este şi bun pentru sănătate, specialiştii ne vorbesc în special de vinul roşu. Acesta este o sursă grozavă de antioxidanţi, mai exact de quercitină şi resveratrol care joacă un rol important în prevenirea cancerului şi a bolilor de inimă.

vin

Oamenii de ştiinţă au observat un conţinut ridicat de polifenoli şi de antioxidanţi în vinul roşu, dar nu în oricare, ci în acela care are un pigment intens spre negru. Aşadar, cu cât vinul roşu este mai închis la culoare, cu atât nivelul de antioxidanţi este mai mare. În studiile efectuate de oamenii de ştiinţă s-a arătat că vinul de struguri de tipul Cabernet Sauvignon are un conţinut ridicat de polifenoli. Un profesor de la Universitatea din California a observat că restul sortimentelor de vin roşu cu un nivel crescut de antioxidanţi sunt Merlot, Petit Syrah, Syrah şi Zinfandel.

vin rosu negru

Mai mult de atât, profesorul de la Universitatea din California, Andrew Waterhouse, a observat că sortimentele de vin care provin din podgoriile cu climă caldă au mai mulţi antioxidanţi decât acelea care provin dintr-o zonă cu o climă secetoasă. Pe lista profesorului fiind recomandate vinurile care provin din podgoriile din Bordeaux şi din Burgundia. Unii oameni de ştiinţă afirmă că şi vinul alb aduce beneficii sănătăţii.

Abuzul poate duce la alcoolism

vin rosu 2

Cel puţin unul din patru bărbaţi şi una din şapte femei consumă mai multe pahare de vin pe zi, informează Asociaţia pentru Alcool. Consumul ridicat de alcool creşte riscul de hipertensiune, de infarct dar şi de alte boli cardiace. La femeile de 20 de ani consumul ridicat de alcool poate instala mai târziu osteoporoza. Tot un consumum ridicat de alcool poate cauza afecţiuni ale creierului, ale libidoului, probleme menstruale, poate afecta nervii şi muschii, poate da probleme psihice, depresie şi poate creste riscul de accidente. Un consum ridicat de alcool poate creşte riscul de cancer. Persoanele care beau mai mult de 5 pahare pe zi pot dezvolta cancer de gură, de laringe şi de esofag. Doctorul Morten Gronbaek de la Institul Danez de Sănătate Publică informează că un consum moderat de vin roşu scade  riscul de afecţiuni coronariene şi de cancer.

 

More in Nutriţie

Redactorii femini.ro

Urmareste-ne pe Facebook

To Top