Femini.ro

10 soluții pentru un ten strălucitor

Întreţinere

10 soluții pentru un ten strălucitor

Ai vrea să ai tenul strălucitor precum cel al modelelor din marile reviste dar nu știi cum poți face asta? Astăzi, femini.ro îți prezintă 10 soluții care să te ajute să ai un ten sănătătos și radiant. Ești curioasă să afli despre ce este vorba? Rămâi pe femini.ro pentru a descoperi!

ten-4

1. Folosește papaya

Papaya este un fruct exotic cu gust bogat și miez portocaliu. Dincolo de savoarea inconfundabilă, acest fruct poate să redea fără mari probleme strălucirea tenului de altădată. Mai exact, conține enzime ce luptă împotriva bacteriilor de la nivelul pielii și reduce inflamarea. Este un fruct excepțional pentru tenul cu probleme, scăpându-l pur și simplu de tot ce înseamnă cicatrice și roşeaţă. Efectul este unul de zile mari și având în vedere că aplicarea unei măşti cu papaya te costă mai puțin de cât multe alte cosmetice, este chiar rentabil. Așadar, poți pregăti o astfel de mască minunată dacă amesteci miezul proaspăt de la un fruct cu o linguriţă de miere. Mixează până ce obții o pastă omogenă și cremoasă pe care să o aplici pe tenul curat. Las-o să acţioneze până la 30 de minute, după care înlătur-o cu apă călduţă.

2. Setează-ţi un ritual de îngrijire zilnică

Indiferent de cât de obosită ești sau de faptul că poate nu ai așa mult timp la dispoziţie, este bine ca dimineața și seara să îți cureţi tenul cu ajutorul unui produs blând de demachiere. Dacă omiţi să faci asta, porii se vor încărca și apare astfel riscul de a dezvolta o infecție (coşuri).

3. Reglează ph-ul pielii cu ajutorul bicarbonatului de sodiu

Puţini dintre noi știu că bicarbonatul de sodiu este mai mult decât o simplă sare. Deține proprietăți antiseptice și antiinflamatorii ceea ce îl transformă într-un bun agent de curăţare și întreţinere a tenului. Așadar, poți să ai un ten mai curat și strălucitor dacă ți-l exfoliezi de două pe săptămână cu un produs pe bază de bicarbonat de sodiu. Nu știi cum poți face asta? Nimic mai simplu! Amestecă o linguriţă de bicarbonat de sodiu cu puţină zeamă proaspătă de lămâie și puţin ulei de cocos. Folosește apoi mixul acesta pentru a-ți curăţa tenul de toate celulele moarte.

ten-2

4. Apelează la căpşune

Căpşunele sunt acele fructe de pădure bune la toate. Dincolo de faptul că sunt irezistibil de parfumate și gustoase, acestea sunt minunate pentru ten, mai ales ca și exfoliant. Conţin vitamina C care este esenţială pentru a avea un ten curat și strălucitor. Pentru toate acestea tot ce trebuie să faci este să zdrobești câteva căpşune proaspete până ce obții un piure omogen. Apoi încorporează o cantitate egală de iaurt integral și mai amesteci. Masca obtinuţă o vei aplica pe tenul demachiat în prealabil și îi vei acorda un timp de reacție de 10 minute. Îndepărteaz-o apoi cu apă călduţă și hidratează pielea cu un produs adaptat nevoilor acesteia. Vei observa că pielea va fi mai hidratată, fină, catifelată și strălucitoare.

5. Hidratează pielea cu miere de albine

Mierea de albine aplicată pe ten face adevărate minuni. Dincolo de faptul că hidratează foarte bine, deține proprietăți antiseptice și antibacteriene fiind astfel excepţională pentru întreţinerea unui ten cu probleme. Tot ce trebuie să faci pentru asta este să întinzi câteva linguriţe de miere pe ten executând chiar și un masaj, să o lași să acţioneze așa preț de câteva minute, după care să o îndepărtezi cu apă călduţă.

6. Nu uita de protecția UV

Deși câteodată mai uităm de factorul de protecție solară, acesta este deosebit de important în întreţinerea pielii. Soarele este un prim factor în îmbătrânirea tenului. Așadar evită să te expui la soare fără o minimă protecție UV.

7. Împrieteneşte-te cu lămâia

Lămâia este un fruct cu adevărat senzațional. Conține foarte multă vitamina C și poate fi folosită fără reţineri în întreţinerea unui ten cu probleme, în special gras. Reduce roseaţa pielii, o exfoliază și îi redă din strălucirea de altădată. Nici nu este greu să o incluzi în ritualul de îngrijire al pielii. Pur și simplu tai o lămâie proaspătă pe din două și cu o jumătate îți freci ușor pielea, asta o singură dată pe săptămână până ce dispar petele.

8. Ai grijă la cât de curate sunt lucrurile pe care le folosești

Când ai un ten cu probleme tot ce trebuie să faci este să fii atentă la lucrurile din jur cu care intri în contact. Să nu pui toată ziua mâna pe faţă pentru că poți răspândi microbii, ori să dormi pe aşternuturi nu tocmai curate. Aceasta din urmă poate fi o cauză pentru care acneea nu îți trece.

ten-1

9. Folosește şofran

Şofranul este folosit de multă vreme în întreţinerea pielii și asta datorită faptului că luptă foarte bine cu bacteriile, reduce roseaţa și îmbunătăţeşte starea cicatricelor. Dincolo de toate acestea este excepțional în întârzierea semnele de îmbătrânire. Tot ce trebuie să faci pentru a te bucura de aceste efecte spectaculoase este să îți prepari de una singură măștile faciale fără să uiți de ingredientul de bază: şofranul.

10. Folosește pentru hidratare castraveţi

Dacă ai rămas fără cremă hidratantă sau aceasta nu te mulțumește și îți dorești ceva mai mult pentru pielea ta, poți folosi castravete. Este foarte bun pentru hidratarea și tonifierea pielii. În plus, conține și o serie întreagă de vitamine și minerale importante. Așadar taie un castravete proaspăt în rondele pe care le vei folosi pentru frecarea pielii. Fă asta câteva minute, după care ai să vezi ce piele hidratată și catifelată vei avea.

Tu ce faci ca să ai un ten strălucitor? Spune-ne pe femini.ro la ce metode apelezi pentru asta!

Dacă ți-a plăcut articolul, nu uita că îi poți da share pe pagina de Facebook!

Descoperă şi cum poţi avea grijă de pielea ta în sezonul rece!

More in Întreţinere

Redactorii femini.ro

Urmareste-ne pe Facebook

To Top