Femini.ro

3 măsti pentru tenul uscat

Întreţinere

3 măsti pentru tenul uscat

Ai tenul uscat și câteodată simți o senzație neplăcută ca și cum te-ar strânge? Încearcă măştile de astăzi pe care ți le punem la dispoziție și scapi de o orice disconfort pe care ți-l dă tenul uscat.

ten-uscat-1

1.Mască de avocado

Avocado conține grăsimi sănătoase care sunt extrem de benefice pielii, mai ales în prevenirea ridurilor. Masca aceasta lasă pielea fină, catifelată și mai ales hidratată. Pentru o astfel de mască ai nevoie de un fruct de avocado bine copt, 2 linguri de iaurt integral, o linguriţă de ulei de măsline de cea mai bună calitate și o lingură de miere naturală de albine. Toate aceste ingrediente se varsă într-un bol mic sau mojar și se amestecă cu ajutorul unei spatule sau beţigaş. Dacă obții o mască un pic cam lichidă, mai adaugă puțin miez zdrobit de avocado. Amestecă din nou în mască și apoi întinde-o pe tenul demachiat.

avocado-2

În timp ce iaurtul calmează tenul și reduce roşeaţa, mierea hidratează, hrăneşte, iar uleiul de măsline și grăsimile sănătoase din avocado ajută la vindecarea rupturilor dintre pereții celulelor lucru care se poate întâmpla când tenul este deshidratat. Lasă apoi masca să acţioneze preț de 15-20 de minute, după care îndepărteaz-o cu apă călduţă și aplică un produs de hidratare destinat îngrijirii tenului uscat.

2.Mască de banană

Pentru această mască vei avea nevoie de o banană coaptă, o lingură de miere naturală de albine și 4 linguri de fulgi de ovăz. Astfel, decojeşte banana și zdrobeşte apoi jumătate de miez până ce obții un piure fin. Încoporează mierea, mai amestecă și varsă apoi fulgii de ovăz continunând să amesteci până ce dai de o pastă omogenă. Dacă ți se pare că masca este mult prea groasă, poți adăuga o lingură de lapte și apoi să amesteci.

miere-2

Această mască este grozavă pentru tenul uscat și sensibil iar asta se datorează în mare parte mierii care are proprietăți antibacteriene și calmează iritaţiile. Întinde apoi cu o spatulă sau pensulă masca pe întreaga faţă dar și pe gât. Este important ca înainte de a face asta să demachiezi tenul. Lasă apoi masca să acţioneze un timp de 15-20 de minute, după care îndepărteaz-o cu apă călduţă și aplică o cremă hidratantă.

3.Mască de dovleac

Ca să obții o astfel de mască ai nevoie de 2 ceşti de miez de dovleac ( cel proaspăt este mai bun ), 4 linguri de iaurt cu puține grăsimi și aromă de vanilie, 4 linguri de miere naturală de albine și o linguriţă de condimente pentru plăcintă de dovleac ( de exemplu, scortişoară, nucşoară, vanilie). Pune toate aceste ingrediente într-un mojar sau bol și amestecă până la omogenizare. Condimentele sunt adăugate în această mască doar pentru a da un parfum irezistibil de plăcut si o senzaţie de parcă ai fi la spa. Totusi, dacă nu îți plac, le poți omite de pe listă. După ce ai obținut masca întind-o pe tenul curat și las-o să acţioneze un timp de 10-15 minute, după care o îndepărtezi. Această mască constituie un adevărat răsfăţ pentru ten, și asta datorită vitaminelor din dovleac. Aceasta conține beta-caroten pe care organismul îl descompune în vitamina A. La fel ca și la celălalte măşti imediat după înlăturarea de pe faţă se va aplica un produs de hidratare care să maximizeze efectul.

Tu ești adepta măştilor homemade? Spune-ne părerea ta pe femini.ro!

Dacă ți-a plăcut articolul, nu uita să îi dai share pe pagina de Facebook!

Învaţă cum să ai grijă de pielea ta în sezonul rece!

Descoperă cum poţi să îţi faci o loţiune de mâini!

Află cum îţi poţi prepara o cremă pentru tenul uscat!

Vezi cum să îţi îngrijeşti buzele în sezonul rece!

Descoperă îngrijirea corectă a mâinilor în sezonul rece!

Descoperă beneficiile dovleacului!

Află 5 motive pentru care ar trebui să consumi scorţişoară!

Află câteva sfaturi preţioase despre îngrijirea părului lung!

More in Întreţinere

Redactorii femini.ro

Urmareste-ne pe Facebook

To Top