Femini.ro

5 alimente periculoase pentru sănătate

Sănătate

5 alimente periculoase pentru sănătate

5 alimente periculoase pentru sănătate

Ni se intamplă adesea să îndesăm în coşul de cumpărături produse despre care nu ştim mai nimic şi nici impactul pe care îl pot avea asupra sănătăţii. Iată 5 alimente cunoscute de multi dintre noi, dar care sunt nocive pentru sănătate.

1. Margarina

Margarina se înscrie de departe pe lista alimentelor nocive, dar, din păcate, mulți români o consumă. De ce? Pentru că este ieftină şi poate fi folosită la multe reţete culinare iar la toate acestea se mai adaugă şi susţinerea din partea multor reclame ce rulează la TV. Totuşi, de ce este margarina nocivă? Ei bine, aceasta este o sursă de grăsimi nesănătoase, mai exact de uleiuri care au fost supuse hidrogenării și care au primit astfel denumirea de grăsimi trans. Ce fac grăsimile trans? Sunt atât de nocive sănătății încât pot duce până la instalarea cancerului. Din păcate multe preparate existente pe piață sunt preparate cu margarină, de exemplu, produsele de patiserie, prăjiturile etc. Cu ce poți înlocui margarina? O poți înlocui cu untul proaspăt de la vacă, dar folosit în cantităţi moderate și asta pentru că este o sursă de grăsimi saturate.

2. Brânza topită

Brânza topită este un aliment atât de periculos pentru sănătate încât nici măcar nu ar putea fi considerat natural și nici nu ar trebuie să fie consumat vreodată, mai ales de copii.

3. Maioneza din comerţ

Și acest aliment se bucură, din păcate, de aprecierea multor români, deși este unul nesănătos. Se consumă la salate, la cartofi prăjiţi și la câte și mai câte. Totuși, maioneza este o sursă de grăsimi nesănătoase ce te pot îmbolnăvi, dar și îngraşa așa că evit-o pe cât posibil. Cu ce poți să o înlocuieşti? Cu uleiul de măsline  combinat cu oţet balsamic, sare și piper, doar atunci când vrei să pregătești un dressing pentru salată.

4. Sucurile dulci carbogazoase

Multe reclame la sucurile dulci și acidulate de pe piață păcălesc consumatorii că nu au conservanţi. În realitatea însă, aceste sucuri abundă în zahăr și conţin tot felul de substanţe chimice unele cu potențial cancerigen. Mai exact, un pahar cu suc dulce acidulat conține 7 linguri de zahăr și are tot felul de substanţe chimice care să îi ofere gust plăcut, un miros proaspăt și o culoare îmbietoare. Cu alte cuvinte, nu au nimic natural și sănătos în ele, te îngraşă în schimb foarte rău, iar dinții și oasele pot avea de suferit. Cu ce le poți înlocui? Cu apa minerală plată sau carbogazoasă, cu sucurilele preparate în casă din fructe proaspete, mai ales cu limonada care oferă și un efect de răcorire și revigorare.

5. Mezelurile

Promit că asigură un mic dejun pe cinste, dar, de fapt, nu sunt deloc sănătoase. În realitate multe dintre mezelurile expuse pe rafturile din magazine conţin conservanti și tot felul de alte substanţe chimice care să le asigure un aspect, gust și miros cât mai plăcut. O altă problemă o constituie procentajul foarte mic de materie brută, mai exact de carne.

Au un procent deranjant de sare, de altfel prezentă în multe dintre alimentele de pe piață-dressinguri sau sosuri pentru salată, bulion etc. Marea problemă a sării o reprezintă cantitatea prea mare și asta pentru că poate duce la îngroşarea vaselor de sânge și astfel la apariţia hipertensiunii de la care să apară probleme și mai grave de sănătate. Cu ce se pot înlocui mezelurile de pe piață? De exemplu, în locul sendvişurilor cu mezeluri de la micul dejun se poate prepara un piept de pui pe grătar cu legume proaspete.

Tu de care alimente te fereşti? Spune-ne pe femini.ro!

Dacă ți-a plăcut articolul, nu uita să îi dai share pe pagina de Facebook!

More in Sănătate

Redactorii femini.ro

Urmareste-ne pe Facebook

To Top