Femini.ro

7 boli ce au oboseala ca şi simptom principal

Sănătate

7 boli ce au oboseala ca şi simptom principal

Când sistemul tău imunitar se luptă cu vreo boală, ţi se foloseşte întreaga energie din organism. Aşa că, bănuiesc, nu te suprinde faptul că oboseala este un simptom principal al tuturor bolilor.

Deasemeni, trebuie să ştii că sunt mai multe metode diferite prin care îţi poţi măsura această oboseală, ne explică specialiştii: înseamnă că dormi mai mult? Sau nu mai faci exerciţiile la fel ca altădată? Sau nu mai ai energie la sfârşitul unei zile?

Mai mult decât atât, există oboseală fizică, oboseală emoţională şi oboseală psihologică.

O tiroidă nu prea activă

Experţii sunt că aceasta este una dintre cele mai văzute condiţii când se aduce în discuţie oboseală ca şi simptom principal. Tiroida este o glandă micuţă localizată la baza gâtului ce reglează aproape orice, de la nivelul de energie până la metabolism şi funcţia imunitară.

Alte simptome mai pot include şi: luarea în greutate, constiparea, pielea uscată.

Insuficienţă adrenală

De vreme ce această condiţie este mai puţin comună decât hipotiroidismul, experţii spun că este a doua boală endocrină la care se uită la un pacient care se plânge de oboseală. Printre simptome se mai numără şi ameţeala, pierderea în greutate, durere abdominală, diaree şi hiperpigmentare.

Tired businesswoman in office

Sindromul oboselii cronice

Acesta mai este cunoscut şi sub numele de “myalgic encephalomyelitis”; dacă suferi de aceasta, şi cea mai mică sarcină ţi se va părea imposibilă. Aproape 25% dintre bolnavi sunt nevoiţi să stea la pat.

Printre simptome: dureri, înţepături, ceaţă.

Anemie

Anemia este o condiţie în care sângele nu prezintă suficiente celule roşii sănătoase. Sunt foarte multe tipuri de anemie, iar toate sunt legate de oboseală. Medicii menţionează fierul şi deficienţa de B12, menstruaţiile severe şi polipii, toate pot fi cauze ale anemiei- fiecare prezentând câte un tratament separat.

Diabet

Lângă setea excesivă şi urinarea frecventă, oboseala este de cele mai multe ori primul sau printre cele mai persistente simptome ale diabetului. Corpul se zbate să ţină sub control cantitatea de glucoză din sânge şi din această cauză poţi ajunge la extenuare severă.

Depresie clinică

Depresia este o boală a creierului şi poate rezulta în dispoziţii proaste şi oboseală maximă. Biologia depresiei nu este atât de bine cunoscută, aşa că este greu de menţionat cu exactitate ce cauzează această oboseală, ne atenţionează medicii. Dar, oboseala asociată cu depresia poate face pentru pacienţi totul mult mai dificil de lăsat în urmă chiar şi pentru a părăsi casa şi a duce până la bun sfârşit cele mai simple sarcini.

Tristeţea, lipsa apetitului şi problemele de concentrare sunt toate simptomele asociate.

Endocardita

Aceasta este o infecţie sau o inflamaţie a inimii, spun specialiştii. Infecţia sau inflamatia vin de la o bacterie din sângele tău care se ataşează pe stratul din exterior al inimii. Persoanele care deja suferă de o boală de inimă se află într-un risc mult mai mare. Febra şi frisoanele sunt cele mai comune simptome.

Tratamentul include terapie antimicrobiala, dar şi operaţie în unele cazuri mai severe.

Tired person in office

Continue Reading
You may also like...

More in Sănătate

Redactorii femini.ro

Urmareste-ne pe Facebook

To Top