Entertainment
Ce am aflat despre soţia mea după ce ne-am căsătorit
Sunt sigură că presupui faptul că ştii foarte multe lucruri despre soţia ta înainte de a te logodi sau chiar căsători şi nimic altceva nu te va mai putea surprinde.
Dar în majoritatea cazurilor, greşeşti!
Însă, după ce se căsătoresc, majoritatea devin mult mai deschişi: să împărtăşeşti mai multe informaţii va face mult mai intimi deoarece nu-ţi este teamă că partenerul te va judeca sau nu va fi de acord cu tine.
Acestea fiind spuse, pentru propriul nostru amuzament astăzi, haideţi să vedem împreună ce au învăţat câţiva bărbaţi, după ce s-au căsătorit, despre soţiile lor:
Este obsedată de decoraţiuni
„Eu şi soţia mea am locuit împreună de dinainte să ne căsătorim; însă, de vreme ce eu m-am mutat în apartamentul ei, nu am cumpărat prea multe împreună. După căsătorie, ne-am luat un loc numai al nostru şi ea a devenit mult prea serioasă cu privire la decorarea acestuia. Nu aveam nici cea mai mică idee că ea va fi aşa.”
Doreşte să aştepte până să facă copii
„Bineînţeles că am vorbit cu soţia mea despre copii încă de pe vremea când ne întâlneam dar şi când eram logodiţi. Era foarte important pentru amândoi să fim pe aceeaşi pagină, mai ales că eu întotdeauna am visat copii. Ce nu am discutat vreodată a fost vremea când vom face acest lucru; eu am dorit imediat după căsătorie, de vreme ce ea dorea să mai aştepte câţiva ani. Prietenii îmi spuneau că sunt nebun, însă, eram pregătit. Într-un final, am început să încercăm după doi ani şi chiar mă bucur că am mai aşteptat deoarece ne-am mai bucurat de timpul petrecut împreună înainte de a ne întemeia o familie.
Multe gaze
„Mi-aş dori că soţia mea să înceapă să aibă mai multă grijă la funcţionarea corpului ei. Gazele, libere sau mersul la toaletă cu uşa deschisă. Este uşor, scârboasă câteodată. Bănuiesc că asta este ceea ce primesc, karma, din cauză că nu m-am mutat cu ea dinainte să ne căsătorim.”
Este foarte strictă în privinţa banilor
„Când eşti singur, ai tendinţa de a cheltui bani pe lucruri de care în mod normal probabil nici măcar nu ai nevoie. Şi bineînţeles că nu este nimeni în viaţa ta care să te numească idiot. Nu am realizat faptul că soţia mea acordă o atenţie specială asupra cheltuielilor mele benevole până nu am pus banii la comun. Însă, când am stat şi am pus lucrurile cap la cap, am văzut că acesta este un lucru bun, mai ales că este şi însărcinată. Trebuie să fiu mai responsabil.”
Este foarte dezordonată
„Ştiam că este puţin, însă, a reuşit să ţină uşor sub control totul pentru un an şi jumătate când am locuit împreună, înainte de a ne căsători. O dată ce pasul a fost făcut, ne-am mutat şi totul s-a schimbat la 180 grade. Va curăţa şi va strânge după ea doar dacă o bat eu la cap; şi nici eu nu sunt vreun ciudat în al curăţeniei, vreun maniac. Dar, este grozavă şi o iubesc!”
