Vărsător – Peşti , un devotament necondiţionat şi un sacrificiu suprem.
Da, acesta este cuplul perfect pentru salvarea omenirii- asta însemnând că fiecare dintre cei doi nativi prezintă dualitate proprie şi personală. Nativul zodiei Peşti poate alege direcţia acestui cuplu şi dacă îi este permis, Vărsătorul va decide dacă această direcţie este una necesară şi trebuie luată numaidecât în serios.
El Vărsător, ea Peşti
În condiţii sociale normale sau sărace, cuplul Vărsător – Peşti poate avea parte de un mariaj cât se poate de liniştit, dacă cei doi se implică în mod egal. Dar, după cum am spus şi mai sus, când vine vorba de binele societăţii în care cei doi trăiesc, acest cuplu poate da dovadă de calităţi incredibile şi extrem de folositoare. Şi asta din cauză că unul visează cât de mult poate- acesta este Vărsătorul, de vreme ce celălalt se sacrifică atât cât este nevoie, de bunăvoie- nativul zodiei Peşti, şi din cauză că amândoi ştiu, în adâncul sufletului lor că se află pe Pământ pentru a salva Planeta.
Dacă separi un cuplu Vărsător – Peşti de motivaţia lor spirituală, vei vedea că practic le îndepărtezi viaţa, suflarea şi motivaţia de a trăi. Sau, din contră, dacă le sprijini cu ardoare freneziile şi loialitatea necondiţionată, vei rămâne surprins de cât de multe poţi învăţa de la ei- deoarece pot deveni într-o clipită modele de manifestare a iubirii absolute.
Vărsătorul iubeşte tot ce are şi tot ce se întâmplă în jurul său, deoarece natura sa este solară, este liber de tot ce înseamnă prejudiciu şi este dispus să ofere tot ce are pentru binele partenerului, prietenilor sau familiei. Peştii, în schimb, iubesc orice, din cauza naturii lor deosebit de sensibile şi miloase, sunt doritori în a oferi comfort şi de foarte multe ori iau asupra lor suferinţele şi nevoile celor din jur.

Relaţia Vărsător – Peşti este prin definiţie una cât se poate de caritabilă şi altruistă deoarece ambii nativi găsesc mulţumire în fericirea şi binele celorlalţi, fiind ca nişte ghizi anonimi care fac bine fără a primi absolut nimic în schimb. Relaţia lor va fi cât se poate de armonioasă, întotdeauna alimentată de o iubire şi o înţelegere care niciodată nu se termină, mergând mai departe de limitele impuse, experimentând noi şi noi expansiuni în ceea ce priveşte nevoia celor din jur.
Ea Vărsător, el Peşti
Din punct de vedere erotic, atât bărbatul Peşti, cât şi femeia Vărsător ştiu cum să trezească interesul partenerului atât în pat cât şi înafara acestuia.
Pe de altă parte, bărbatul Peşti, subiectiv şi egocentric, are puţine în comun cu femeia Vărsător, ce este o fire cât se poate de deschisă şi sociabilă.
Femeia Vărsător nu este dispusă să facă nici cel mai mic efort pentru a oferi sprijin, suport şi siguranţa afectivă de care bărbatul Peşti are atât de mare nevoie. Mai mult decât atât, ea încearcă aproape de fiecare dată să rezolve lucrurile logic, aproape intuitiv.
În timp, această relaţie Vărsător – Peşti se poate degrada foarte uşor, ambii parteneri purtând câte o parte din vină. O aventură între cei doi nativi este cât se poate de bine privită de astre, însă o relaţie de lungă durată şi/sau un mariaj poate deveni sufocant din cauza numeroaselor probleme ce se ridică între cei doi.
