Îndrăzneşte!
Cum să uiţi trecutul şi să mergi mai departe
Foarte mulţi sunt de părere că trebuie să ai toate lucrurile din trecutul tău în minte pentru a avea o evidenţă a ceea ce ai făcut şi cât de departe ai ajuns în prezent. Eu personal sunt de părere că istoria rămâne istorie; ce ai făcut în trecut nu joacă absolut nici un rol în viitorul tău.
Cu toţii am făcut lucruri sau ne-am aflat în situaţii cu totul greşite de care nu suntem mândri sau fericiţi însă, aceasta este doar o parte a vieţii.
Voi discuta cu tine despre câteva căi prin care poţi să uiţi trecutul şi să mergi mai departe, să uiţi acele lucruri negative şi să începi să vezi şi partea plină a paharului:
Schimbă-ţi gândirea
Dacă mintea se concentrează pe lucruri negative ce ţi s-au întâmplat în trecut, viaţa ta se va mişca într-o direcţie negativă.
Viaţa întotdeauna se duce în direcţia gândurilor dominante- şi chiar mă mir că nu ai învăţat asta până acum!
Renunţă la unii dintre prieteni
Sunt anumiţi prieteni care îi ţinem aproape de noi chiar dacă ştim în adâncul sufletului că nu fac nimic altceva decât să ne tragă în jos în viaţă. Nu este o crimă să te îndepărtezi de acele prietenii ce nu te ajută în scopul pe care-l ai în viaţă sau care chiar ţi-l întârzie.
Dacă doreşti o viaţă pozitivă, prietenii negativi trebuie să dispară.
Mai mult decât atât, stai departe de toate persoanele care-ţi amintesc încontinuu de toate acele lucruri greşite ce le-ai făcut în trecutul tău.
Setează-ţi anumite ţeluri, fă-ţi planuri
Una dintre cele mai importante metode prin care poţi uita şi poţi depăşi toate acele lucruri negative ce s-au întâmplat în trecut, este cu ajutorul ţelurilor pentru viitor.
Trebuie să înţelegi şi să conştientizezi că nu este sfârşitul lumii şi ai un potenţial de a duce la bun sfârşit foarte multe lucruri în această viaţă. Încearcă să te imaginezi făcând lucruri măreţe: mers la şcoală, job-ul visurilor tale, începerea unei afaceri, găsirea sufletului pereche şi din ce în ce mai mult.
Învaţă să ierţi
Unul dintre lucrurile care ne omoară atât emoţional cât şi mintal este spiritul de ne-iertare. Să ţii mânie pe cineva este ca şi cum ai mânca otravă şi aştepţi ca persoană cealaltă să moară. Fiecare dintre noi face asta şi consideră că este un favor, însă, în schimb este un lucru care ne pune la pământ, emoţional vorbind.
Nu contează cât de tare ai suferit, cât de frântă ţi-a fost inima deoarece te poţi uita în ochii persoanei care te-a rănit, cu un zâmbet tâmp şi să-i spui „te iert” şi vei observa că te eliberezi din acea colivie în care tu singură te-ai încuiat.
Încetează să mai impresionezi oamenii
Ai simţit vreodată că nimeni nu te înţelege şi de ce ai mai lua nu-ştiu-ce decizii? Dacă răspunsul este „da”, atunci trebuie să ştii că nu vezi ceea ce trebuie de fapt să vezi; nu eşti datoare nimănui cu vreo explicaţie cu privire la lucrurile pe care le faci. Încetează să mai cauţi aprobare şi începe să observi dacă ţie îţi place sau nu. Nu poţi să mulţumeşti fiecare om din viaţa ta; este absolut imposibil.
