De ce propunerile surpriză nu sunt cele mai bune?

Dacă te afli într-o spirală pe Youtube, într-o adevărată gaură neagră când vine vorba de propunerile surpriză, în căsătorie, atunci ştii că majoritatea acestora nu au un final tocmai fericit.

De vreme ce propunerile surpriză pot fi deosebit de romantice, acestea nu sunt pentru toată lumea. Când întrebarea este pusă în faţa unei mulţimi sau într-un mod care te face să te simţi incomfortabil, instinctul te poate face să spui „nu”. Însă şi presiunea de a spune „da”, chiar dacă tu nu eşti pregătită, este reală.

Am întrebat câteva femei şi iată care au fost poveştile lor în legătură cu propunerile surpriză în căsătorie:

Am uitat de instinct

„Sunt o introvertită, aşa că, în momentul în care iubitul mi-a pus întrebarea cea mare în Spania, pe o plajă, înconjurată de foarte mulţi prieteni şi cu o cameră în faţă, aproape am avut un atac. Aveam 25 ani şi deloc curajoasă pentru a spune „nu”. Am râs şi i-am spus că face o glumă însă în sufletul meu mă gândeam că este mult prea devreme.

Am răspuns afirmativ cu jumătate de gură cu toate că ne întâlneam de doar 7 luni şi după alte 5-6 luni m-am trezit cu rochie cumpărată, biserica şi restaurantul plătit şi invitaţii făcute iar instinctul meu era din ce în ce mai puternic.

Am anulat nunta. L-aş fi rănit mai puţin dacă refuzăm de prima dată? Probabil. Poate era ruşinos deoarece ne privea toată lumea însă scăpam amândoi de această povară şi durere de pe parcurs.”

M-am simţit obligată să spun „Da”

„În 1995 tipul cu care mă întâlneam vreme de 4 ani de zile, m-a dus la un hotel; rezervase cea mai bună şi scumpă cameră. Am coborât seara la bar şi acolo de faţă cu toată lumea a pus marea întrebare- poate pentru el. Am răspuns afirmativ deoarece ne întâlneam de 4 ani şi nu acesta se presupune a fi următorul pas? L-am îmbrăţişat şi mi-am văzut reflexia în oglindă. Când mi-am văzut faţa, mi-am dat seama că asta nu este deloc ceea ce-mi doream. Din fericire, am fost amândoi de acord să contramandăm nunta.”

Nu mi-a oferit spaţiul necesar pentru a mă gândi

„Când vine vorba de propunerile surpriză, problema este că nu ai timp mai deloc să stai, să te gândeşti şi să analizezi lucrurile; când fostul meu m-a întrebat, în mod public, nu am simţit nici un fel de romantism, ci, mai degrabă, m-am simţit prinsă. Eram la un bar cu prietenii şi m-a cerut la microfon. Toată lumea se uita la mine şi aştepta răspunsul; am spus „da” pentru a-i cruţa sentimentele şi după care eu m-am simţit îngrozitor de rău. Trebuia acum să ies dintr-o logodnă pe care niciodată nu mi-am dorit-o.

Şi toate s-au întâmplat din cauză că un gest romantic era mult mai important pentru iubitul meu decât să-mi permit mie timpul şi spaţiul să iau în considerare cu adevărat propunerea lui şi să-i răspund onest, aşa cum ar fi meritat.”