Femini.ro

Gustări sănătoase ce te ajută să controlezi foamea

Diete şi sănătate

Gustări sănătoase ce te ajută să controlezi foamea

Controlul senzaţiei de foame este absolut important în orice dietă. O foame care își simte prezenţa tot mai acut poate reprezenta prilejul pentru multe persoane să consume mese hipercalorice. Însă un consum caloric mare crește din start riscul de a lua în greutate și de aceea trebuie să existe mereu un control al acestora. Gustările au un rol extrem de important în dietă. Puse între mese, gustările reușesc să controleze senzația de foame prevenind astfel kilogramele în plus. Un regim ar trebui să aibă 2 până la 3 gustări din care una este dimineaţa și restul sunt distribuite pe parcursul zilei. Ce gustări poți servi ? Iată 5 exemple.

1. Beţigaşe de legume

Știai că legumele te pot ajuta să îți cureţi dinții? Cum așa? Ei bine, legumele conţin apă care ajută la curăţarea dinţilor și de aceea nu trebuie să lipsească din meniu. Însă nu acesta este singurul avantaj al consumului de legume. Acestea conțin fibre ce îți asigură o digestie ușoară și te ajută să te saturi mai repede. În plus, fibrele te ajută să nu te îngraşi şi să fii sănătos căci acestea previn cancerul de colon. Aşadar, poți bifa ca și gustări între mese câteva beţigaşe de celebry (ţelină) sau morcovi care sunt gustoase dar și sănătoase.

2. Biscuiți din făină de ovăz

Știai că cerealele reprezintă baza piramidei alimentare? Acestea constituie o sursă importantă de nutrienţi pentru organism și nu trebuie să lipsească din meniu. Însă ideal este să optezi pentru cerealele neprocesate sau integrale. Un exemplu din cale afară de bun îl reprezintă biscuiții din făină de ovăz pe care îi poți consuma între mese. În plus, mai trebuie să știi că fulgii de ovăz te ajută să reduci nivelul de colesterol ce reprezintă un factor declanşator pentru bolile de inimă.

3. Unt de arahide

Untul de arahide este un aliment recomandat în alimentaţie graţie conţinutului de grăsimi sănătoase nesaturate. Însă ca orice produs cu grăsimi trebuie consumat cu măsură pentru că îngraşă. Totuși, constituie o excelentă alegere pentru o gustare sănătoasă.

4. Seminţe de dovleac

Dovleacul este o excelentă sursă de beta-caroten. Are un gust dulceag, este sănătos și tocmai de aceea este recomandat în alimentaţie. Dacă dovleacul poate fi consumat copt la cuptor, făcut piure sau adăugat în brioşe, seminţele sunt excelente surse de magneziu. Magneziul este un mineral care printre multele funcții pe care le îndeplineşte se înscrie și aceea de a ajuta organismul să traverseze perioadele stresante. Seminţele le pot servi atât proaspete ceea ce este ideal, dar și coapte și mai puțin sărate sau deloc.

5. O băutură sănătoasă

Un suc fresh de fructe, un pahar cu lapte sau un milkshake sunt alte variante de gustări sănătoase. Iar dacă ești vegetarian sau ţii post, poți poţi înlocui laptele cu cel din migdale, nuci, soia sau de cocos. Avantajele consumului acestora sunt reprezentate de faptul că au un gust bun, sunt răcoritoare, revigorante și vin cu mulți nutrienţi necesari.

Tu ce gustări preferi ? Spune-ne pe femini.ro!

Dacă ți-a plăcut articolul, nu uita să îi dai share pe pagina de Facebook!

More in Diete şi sănătate

Redactorii femini.ro

Urmareste-ne pe Facebook

To Top