Îndrăzneşte!
Încetează să te mai plângi şi bucură-te de viaţa ta de acum!
Nu trebuie să aştepţi relaţia perfectă pentru a fi fericită! Fii îndrăgostită de ceea ce ai astăzi în viaţa ta!
Dacă în mod disperat ai ajuns să cauţi relaţia absolut ideală, este momentul să anulezi şi să abandonezi cu totul misiunea. Fie de eşti singură, te întâlneşti, eşti măritată sau chiar divorţată, nu este nevoie să cauţi un partener nou-nouţ pentru a fi fericită şi îndrăgostită astăzi.
Tot ce trebuie să faci este să încetezi să te mai plângi şi să te bucuri de viaţa ta din prezent, să înveţi să apreciezi ceea ce ai, să te mulţumeşti cu ele şi să vezi partea bună şi pozitivă a fiecărui lucru.
Lasă lămâile din viaţa amoroasă să te ajute să apreciezi partea dulce
Dacă nu ai avut parte de cel puţin o întâlnire nereuşită, nu vei avea cum să simţi incendiul total din stomac ce ia amploare în momentul în care săruţi tipul potrivit. Câteodată este nevoie de o relaţie proastă pentru a-ţi deschide ochii şi să vezi cu adevărat că meriţi ceva mai bun- cu alte cuvinte, mulţumeşte lămâilor.
Deoarece, oricât de acre ar fi acum, pe moment, te vor ajuta să apeciezi lucrurile dulci din viaţa ta, pe care le ai ori astăzi ori vor veni în viitorul apropiat.
Fiecare dintre noi are un „sweet spot”. Găseşte-l şi pe al tău.
Jucătorii de tenis se regasesc în rachetele şi mingile lor şi ştiu pentru ce să ţintească de fiecare dată, spre exemplu. Ei bine, noi putem căuta aceste locuri, aceste idealuri în iubire. Când eşti deosebit de afectivă? Seara? Dacă da, atunci profită la maxim.
Când eşti deosebit de răbdătoare şi pozitivă? Atunci trebuie să faci planuri pentru viitor.
Când eşti foarte nerăbdătoare, agitată şi speri la ce este mai bun? Atunci trebuie să mergi la primele întâlniri deoarece în momentul în care eşti foarte deschisă, atunci se întâmplă lucrurile bune.
Apreciază diferenţele din viaţa ta
Avem tendinţa să ne legăm de diferenţele şi „defectele” partenerului, însă, nu este un lucru tocmai bun. La nivel inconştient nu-ţi doreşti un bărbat căruia să-i placă aceeaşi mâncare, aceeaşi muzică, aceleaşi cărţi şi foloseşte aceleaşi tehnici de curăţenie, spre exemplu, ca şi tine. Diferenţele sunt cele care ne fac să învăţăm mai multe şi acele mici „defecte” sunt unice, sunt acele părţi ce merită iubite la partener.
Ştii ce înseamnă să câştigi în iubire? Să găseşti fericirea până şi în cele mai simple moduri ale sale, să-ţi iubeşti partenerul pentru ceea ce este el, plin de imperfecţiuni şi cu foarte multe diferenţe.
Înveţi câte un lucru nou, despre iubire, în fiecare zi
Dacă ai avut parte de o întâlnire mai aiurea, nereuşită cu totul sau te-ai certat îngrozitor de tare cu partenerul, cel puţin ştii cum să faci lucrurile total diferite mâine pentru ca acestea să nu se mai repete, să nu mai fii nevoită să mai treci o dată prin asta.
Nici un moment dificil din cadrul unei relaţii nu va apărea degeaba, în zadar dacă ajungi să capeţi înţelepciune de pe urma acestei experienţe.
