Femini.ro

Obiceiuri privind sănătatea de la cei mai longevivi oameni

Nutriţie

Obiceiuri privind sănătatea de la cei mai longevivi oameni

Vrei să faci parte din categoria celor mai logevivi oameni din lume? Aceştia se pare că ştiu anumite secrete şi pe care le-au împărtăşit cu noi, aşa că, le-am strâns şi m-am gândit să ţi le împărtăşesc.

Înainte de asta însă, se pare că anii trăiţi depind foarte mult de regiunile în care se trăieşte, spun specialiştii.

Mai jos, veţi găsi câteva dintre aceste obiceiuri privind sănătatea de la cei mai longevivi oameni, poate- poate vom învăţa câte ceva sau ne vom molipsi:

Încorporează exerciţiile în activităţile zilnice

Cei mai longevivi oameni din lume se mişcă în fiecare zi, indiferent ce-ar fi, explică specalistii. Mai important decât atât, se pare că aceştia petrec mai mult timp în natură decât în sala de forţă, în casă, între 4 pereţi. Se plimbă, merg cu bicicleta sau la prieteni alergând.

Mănâncă în mare parte fructe şi legume

Fructele proaspete, legumele şi cerealele integrale fac parte în mare parte din dieta lor. Un alt aliment minune: nucile, alunele şi seminţele. Alege să consumi o mână din toate acestea în fiecare zi şi în mod clar vei mai adăuga 3-4 ani existenţei tale, arată studiile. Majoritatea consumă cărnuri ocazional însă de porc de doar 5 ori pe lună.

Se opresc înainte de a se sătura

Conform mayaşilor se pare că trebuie să-ţi dai farfuria din faţă când simţi că eşti 80% full. Motivul acesta adaugă longevitate: mai mult decât atât, acest obicei te va ajuta să-ţi menţii şi linia taliei în limite.

„Nu mă mai simt deloc balonată şi până şi ochii îmi sunt mai luminoşi. Mă simt mai bine şi mai sănătoasă!”, afirmă una dintre cititoarele noastre.

Două pahare cu vin pe zi

Nu, bineînţeles că aceasta nu este chiar o tipologie; cei din Sardinia consumă, spre exemplu un anumit tip de vin cu antioxidanţi de vreme ce europenii îl aleg întotdeauna pe cel făcut de propriile lor maini.

Vinul roşu, în general se pare că reduce riscul apariţiei şi dezvoltării unei boli de inimă, anumite tipuri de cancer şi previne dezvoltarea unor afecţiuni neurologice.

Combat stresul

Rădăcina majorităţii bolilor este inflamaţia cronică, afirmă specalistii iar aceasta este un rezultat al consumului excesiv de mâncăruri proaste- mâncăruri ce le alegi când eşti pe fugă sau când mănânci în funcţie de cât de stresată eşti.

Cei mai longevivi oameni au învăţat anumite ritualuri zilnice de care să ţin de multă vreme şi reuşesc cu brio să ţină stresul sub control.

Viaţa lor are un scop

Se pare că în momentul în care ai un simţ al scopului în viaţă, îţi adaugi până la 7 ani de viaţă existenţei tale, explică specialiştii. În Okinawa se numeşte „Ikigai” şi în Nicoya „ plan de vida”. Oricum s-ar numi, traducerea este aceeaşi: motivele pentru care mă mai trezesc dimineaţa.

Fac din familie o prioritate

Să te afli într-o relaţie pozitivă, sinceră îţi poate adăuga 6 ani in viaţă, explică specialiştii iar dacă ai relaţii sănătoase cu copiii, cu părinţii şi bunicii, dublează numărul.

More in Nutriţie

Redactorii femini.ro

Urmareste-ne pe Facebook

To Top