Femini.ro

Top filme cu extratereştri bazate pe fapte reale

Entertainment

Top filme cu extratereştri bazate pe fapte reale

 

Dacă numai când te gândeşti la extratereştri şi la posibilitatea ca aceştia chiar să existe, te face să îţi ieşi puţin din minţi, atunci trebuie să te asigur că foarte puţine sunt acele filme care asigură că sunt bazate pe „poveşti reale”. Multe sunt născociri ale persoanelor care caută mult prea multă vreme şi doresc din tot dinadinsul să ajungă la câteva rezultate viabile.

Dar, să nu ştii istoria din spatele unui astfel de film cu extratereştri, poate fi destul de terifiant- exact ceea ce-şi doreşte şi regizorul, aşa că, m-am gândit că este momentul să fac puţină lumină în ceea ce priveşte elementul de „real” din cadrul acestor genuri de pelicule.

The Fourth Kind

Milla Jovovich susţine că filmul sau este bazat pe evenimente 100% reale şi adevărate ce au avut loc în Nome, Alaska.

Povestea filmului: acest thriller care a apărut în anul 2009 are loc în Alaska unde se întâmplă foarte multe răpiri misterioase şi asta încă din 1960. Un psiholog începe să înregistreze sesiuni video cu câţiva dintre pacienţi şi descoperă câteva chestiuni care sprijină teoria conform căreia, extratereştii sunt de vină pentru aceste răpiri.

Povestea adevărată: filmul este bazat pe o serie de dispariţii din Nome, Alaska. FBI-ul este de părere că acestea sunt un rezultat al combinării de alcool într-un mod excesiv cu vremea dură, cu climatul deosebit de neprietenos. Membrii familiilor suspectează că ar fi existat şi un ucigaş în serie.

Mai mult decât atât, se pare că nimeni nu a auzit despre psihologul care a făcut cercetările.

Muslim woman with blue skin as alien or avatar looking at mirror, conceptual image

Fire în the Sky

Povestea filmului: acesta a apărut în anul 1993 şi vorbeşte despre răpirea din 1975 a numitului Travis Walton, din Snowflake, Arizona. Un grup de prieteni şi colegi presupune că acesta a fost răpit de extratereştri când muncea într-o anumită zonă în pădure. Nimeni nu-i crede însă, în schimb, aceştia sunt cercetaţi pentru omor. Când bărbatul se întoarce acasă, nu-şi mai aminteşte ce s-a întâmplat.

Povestea adevărată: filmul este bazat pe o carte scrisă de bărbatul care se presupune că a fost răpit. În aceasta se povesteşte ce s-a întâmplat pe 5 noiembrie 1975 şi ce a simţit, ce a văzut când s-a trezit pe nava extraterestră. Povestea lui a trecut testul poligrafului însă, foarte mulţi jurnalişti afirmă şi demonstrează că totul este doar în imaginaţia lui.

Apollo 18

Povestea filmului: ideea principală din filmul apărut în 2012 este: descoperă motivul pentru care nu ne-am mai întors vreodată. Este vorba despre un secret al celor care au plecat în misiune în 1970. NASA se pare că anulase misiunea, însă, chiar şi aşa, s-a continuat având în vedere că era fondată de U. S. Department of Defense. Filmul prezintă descoperiri recente din această misiune şi arată dovezile conform cărora extratereştri există.

Povestea adevărată: filmul doar este bazat pe o teorie conform căreia misiunea pentru Apollo 18 nu a fost deloc anulată, ba din contră. Toate filmările se pare că sunt da, din misiunea actuală, descoperită de un producător rus de filme documentare, pe numele său, Timur Bekmambetov.

27478055771_cee1a4ef35_k

More in Entertainment

Redactorii femini.ro

Urmareste-ne pe Facebook

To Top