Femini.ro

Trucuri de înfrumuseţare

Întreţinere

Trucuri de înfrumuseţare

Fiecare fiemeie are tabieturile ei, dar şi micile ei secrete de înfrumuseţare. Astăzi îţi prezentăm câteva trucuri dintre ele. Iată care sunt acestea.

Spune nu mătreţii!

Dacă mătreaţa îţi dă bătăi de cap, trebuie să ştii că există câteva trucuri care dau roade. După ce te-ai spălat pe cap cu şampon, pune câteva picături de oţet în apă cu care te clăteşti pe cap. Oţetul are proprietăţi antibacteriene şi ajută la curăţarea scalpului. Te va ajuta să ai un păr curat, sănătos fără mătreaţa.

Un alt truc care te va scăpa de nesuferita mătreaţă este banala aspirină. Pune câteva pastile de aspirină în flaconul de şampon şi agită până la dizolvare. Foloseşte acest şampon de fiecare dată când te speli pe cap. Aspirina este un agent de curăţare al scapului. Are proprietăţi antibacteriene şi este foarte eficientă în  îngrijirea pielii, chiar şi a scalpului.

Iuartul-un bun demachiant

iaurt

Dacă ai un ten uscat, deshidratat sau matur, trebuie să ştii că iaurtul este un foarte bun demachiant. Da, ai auzit bine. Poţi folosi în loc de demachiant iaurt. Este un bun agent de hidratare dar şi de curăţare pentru tenurile uscate, deshidratate. Si ce poate fi mai plăcut dimineaţa decât să beneficiezi de un masaj facial cu iaurt. Sună bine, nu?

Mierea, un bun balsam

miere

Buzele crăpate, uscate au de acum un tratament de-a dreptul delicios-mierea. În sezonul rece buzele crapă mai uşor, dar poţi folosi o metodă rapidă prin care le poţi da un alt aspect. Pune câteva picaturi de miere naturală pe buze şi incepe să masezi bine. Masează buzele cu miere şi vei vedea cum acestea devin hidratate, moi. Capătă un aspect catifelat, îţi va plăcea. Şi ce mai spui că economiseşti astfel bani, nu trebuie să îţi iei multe balsamuri de buze din comerţ. Ai de acum o variantă rapidă care nu implică parabeni sau alte substanţe chimice. Nu este aşa că e minunat ?

Mâini catifelate, unghii rezistente

Dacă bugetul nu îţi permite să mergi de multe ori la salon, poţi aduce salonul la tine acasă. Pune într-un bol micuţ de plastic apă caldă în care să adaugi câteva picături de ulei esenţial şi puţin săpun lichid. Poţi adăuga ce ulei esenţial doreşti. Procedând aşa îţi înmoi cuticulele şi vei reuşi mai bine să le îndepartezi, mâinile devin catifelate, moi, iar uleiul esenţial va întări unghiile.

lamaie

Lămâia, un bun exfoliant

Dacă ai tenul pătat, cu pistrui, pete de la acnee, pete de la soare, poţi să îţi albeşti pielea într-un mod natural care nu implică costuri prea mari. Taie o lămaie pe jumătate şi foloseşte una dintre ele pentru a freca pielea. Fă acest tratament o dată pe săptămână. Vei observa cum tenul se deschide la culoare, pare mai luminos, dar şi curat.

Mască de bicarbonat de sodiu

Bicarbonatul de sodiu este un foarte bun agent de curăţare. Acesta are proprietăţi antibacteriene şi ajută în vindecarea acneei. Nu îţi rămâne decât să amesteci câteva linguriţe de praf de bicarbonat de sodiu cu apă pentru a crea o pastă omogenă. Aplică masca de bicarbonat de sodiu pe tenul curat şi las-o să acţioneze între 15 şi 20 de minute, după care înlătur-o cu apă caldă.

Tu la ce trucuri de înfrumuseţare apelezi?

 

More in Întreţinere

Redactorii femini.ro

Urmareste-ne pe Facebook

To Top